Cu opt ani în urmă, toată suflarea românească se afla în faţa televizoarelor pentru a asita la „meciul secolului”: Năstase (Ilie) - Ciorbea, cei doi candidaţi calificati în turul 2 al alegerilor locale pentru funcţia de primar general al Capitalei. Pentru cei care-şi amintesc ce s-a întâmplat atunci va fi cât se poate de evidentă scăderea interesului care se manifestă astăzi. Nu pentru că Ciorbea şi Năstase ar fi fost mai buni decât Oprescu şi Băsescu în 2000, sau decât Băsescu şi Geoană în 2004. Ci pentru că era pentru prima dată în scurta istorie a democraţiei electorale româneşti când campania ieşea din tiparele anoste de până atunci, devenind o competiţie vie, alertă, aptă să ţină milioane de oameni în faţa televizoarelor. Pentru că, aş vrea să adaug, finala aceasta a fost considerată vârful audienţei TV de după Revoluţie şi singurul caz în care televiziunea naţională prelua şi retransmitea - în virtutea aceluiaşi interes - o emisiune a unui post privat. Întâmplarea, probabil, a făcut ca o iniţiativă pornită parcă în joacă, să conducă spre un asemenea final. Am avut şansa să propun acea formulă - intitulată TURNEUL CANDIDAŢILOR - şi ca ea să fie acceptată, conducând la o dezbatere de calitate, purtată în limitele decenţei şi a responsabilităţii de către cei vreo 25 de candidaţi înscrişi la startul său. Am fost, la vremea respectivă, uşor şocat de „violenţele” de limbaj şi de comportament ale celor doi finalişti, pentru ca astăzi să-mi dau seama că, faţă de ceea ce s-a întâmplat în următoarele cicluri electorale, ambii ar merita un titlu onorific de academicieni. Glumesc, bineînţeles. Şi nici nu doresc să devin un nostalgic. Fiecare lucru se face, cum se face, la timpul său. Am dorit, însă, să remarc scăderea calităţii dialogului, înlocuirea sa cu invectiva şi aruncarea în joc a unor mari sume de bani - lucruri care nu fac decât să scadă interesul publicului, ceea