În realitatea dificilă pentru mediile artistice determinată de transformările sociale şi politice ale anului 1989, jazzul a rămas cea mai interesantă specie muzicală, avînd şi cea mai antrenantă dezvoltare. Nu numai că a evitat stagnarea care a afectat numeroase alte domenii ale artei, dar şi-a lărgit şi oferta, profitînd de graniţele deschise şi de posibilităţile largi de schimb cultural cu Europa şi Statele Unite. Al doilea val al Yass-ului* Cel mai important fenomen nou din jazzul polonez al începutului anilor ’90 a fost cu siguranţă scena Yass din triunghiul format de oraşele Gdansk, Gdynia şi Sopot. Basistul, chitaristul şi vocalistul Tymon Tymanski, împreună cu formaţia Milosc şIubire – n.t.ţ, au reprezentat un anumit punct de răscruce. În establishment-ul jazzistic format din jazzmani perfect pregătiţi, cu tehnică impecabilă, dar înţepeniţi cumva într-o formă academică, a apărut brusc un grup de muzicieni care puneau accent mai degrabă pe bucuria de a cînta, pe vitalitate şi expresie neîngrădită, decît pe virtuozitate şi rafinament formal. Alături de Milosc, formaţii precum Maestro Trytony, Loskot, condusă de violonistul Mikolaj Trzaska, sau Arhytmic Perfection, a clarinetistului Mazzoll, au creat un mediu alternativ, din ce în ce mai popular în rîndul tineretului. Tinerii care deja din anii ’60 renunţaseră la jazz în favoarea, mai întîi, a rockului, apoi a popului, au descoperit în Yass o energie trance şi un fel de simbol al identităţii de generaţie. În 1995, la prima ediţie a Festivalului de Muzică Nouă Improvizată organizat de Mazzoll, a debutat al doilea val al fenomenului Yass. În majoritate erau muzicieni cu o generaţie mai tineri decît cei care creaseră primul val în anii ’80. Dintre ei făcea parte formaţia Inzynier Kaktus (Inginerul Cactus), al cărei lider era chitaristul Tomasz „Sfîntul“ Hesse, recent plecat dintre noi (reprezentant al generaţiei mai