AXN difuzează din 27 aprilie, în fiecare duminică, de la ora 22, primul sezonul al unui serial foarte nou: Eli Stone. Personajul central este un avocat de succes a cărui soartă ia o întorsătură neaşteptată.
Pentru Eli Stone (Jonny Lee Miller, intepretul lui Sick Boy în celebrul Trainspotting) totul s-a declanşat când a început să „audă” o melodie. A realizat apoi că este Faith, piesa lui George Michael. Apoi a început să-l vadă cântând peste tot: în sufragerie, în holul biroului şi, în final, pe cer. Ambiţios şi plin de farmec, Eli Stone şi-a construit o carieră de succes la o firmă de avocatură renumită din San Francisco. Are succes, dar este şi extrem de norocos: în curând se va căsători cu fata şefului cel mare.
Numai că, brusc, începe să aibă o serie de halucinaţii ciudate. Şi mai bizar este că ele par să se lege şi par să aibă un sens. Frate său Nathan, neurolog, decoperă că Eli suferă de un anevrism la creier, inoperabil. Acesta este cauza morţii tatălui său şi care îi provoacă lui halucinaţiile. Între timp, Eli îl vizitează pe Dr. Chen, un chinez specialist în acupunctură, care îl ajută să-şi reamintească lucruri uitate din trecut. Dacă Nathan reprezintă ştiinţa, Dr. Chen întruchipează soarta. Dr. Chen sugerează chiar că ar putea exista o explicţie divină pentru halucinaţiile pe care le are avocatul - în viziunea lui, Eli ar putea fi profet. În timp ce Eli este sceptic cu privire la presupunerile lui Chen, viziunile pe care le are îl ajută să descopere cine vrea să fie cu adevărat.Eli îşi redefineşte felul în care-şi percepe viaţa şi meseria de avocat.
Prima decizie pe care o ia în acest sens este radicală: preia cazul unei mame singure al cărei fiu a devenit autist din cauza unui medicament. În acest caz, el trebuie pledeze împotriva unei firme care este un important client al companiei la care lucrează.Publicul îi va mai revedea pe Natas