Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invazia mieilor

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 24 aprilie 2008 ·

Deşi zilele tradiţionale de piaţă în Sighişoara sunt miercuri şi sâmbătă, febra pregătirilor Sărbatorilor Pascale a făcut ca şi în celelalte zile ale acestei săptămâni Piaţa Agro-Alimentară să fie invadată de cumpărători şi comercianţi. La cea mai mare căutare au fost desigur mieii care se găseau în număr mare şi care se comercializau cu preţuri cuprinse între 6 şi 8 lei kilogramul „în viu”, preţul lor putând depăşi aceste limite în funcţie de abilităţile de negociator ale cumpărătorului sau ale vânzătorului. „ Am luat un miel de zece kilograme pentru toată familia din care o să preparăm drob, friptură şi ciorbă. Cred că preţul este acceptabil, având în vedere şi greutatea cu care se cresc”, spunea o cumpărătoare. Mieii cumpăraţi puteau fi sacrificaţi pe loc la punctul de sacrificare amenjat în acest sens într-un colţ al pieţei într-o autospecială dotată cu curent electric şi apă curentă, cu aprobarea administraţiei locale şi avizat sanitar-veterinar. „ Am venit în piaţă cu 15 miei şi am vândut până acum 12. După ce îi termin de sacrificat pe toţi, voi merge acasă să mai aduc. În acest an voi sacrifica peste două sute de miei care ajung la zece kilograme fiecare. Dacă nu o să reuşesc să îi vând pe toţi până vineri, o să mai vin şi sâmbătă, cu toate că o să fie foarte aglomerat”, a declarat un vânzător de miei. Dacă anul trecut sacrificarea se făcea după metodele româneşti, anul acesta Uniunea Europeană a impus noi reguli, potrivit cărora animalele nu trebuie chinuite. Adică, înainte de a fi ucişi mieii trebuie asomaţi, iar în camera de sacrificare nu au acces decât ciobanii. Punctul de sacrificare al mieilor din Sighişoara va fi deschis zilnic între orele 8:00 şi 16:00. Şi măcelăriile din oraş s-au aprovizionat în această perioadă cu carne de miel, dar din cauza preţurilor practicate, pragul lor este trecut de puţini cumpărători. Aici un miel fără cap se vinde c

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, anunță că își depune în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 35 minute
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a scris Pricopie pe Facebook. Știre în curs de actualizare.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum o ora
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 3 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°