Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Bună Ziua", haos urbanistic la Cluj!

Publicat in Adevarul, joi 24 aprilie 2008 ·

Cartierul din sudul oraşului de la poalele Feleacului, denumit simplu "Bună Ziua", a fost transformat din zonă rezidenţială de lux într-un ghiveci urbanistic Platoul de la baza Dealului

Cartierul din sudul oraşului de la poalele Feleacului, denumit simplu "Bună Ziua", a fost transformat din zonă rezidenţială de lux într-un ghiveci urbanistic

Platoul de la baza Dealului Feleacului s-a umplut în doar doi ani, de blocuri de patru până la zece niveluri, aliniate în pantă, unul în spatele celuilat. Peisajul a fost calificat de urbanistul Mircea Purdea drept o absurditate urbanistică. "Sunt ca nişte insecte roşii cu buline negre, care merg dezorganizate una după alta".

Alt urbanist, Vasile Mitrea, membru în conducerea Registrului Urbaniştilor din România, denumeşte şi el zona, care reprezintă o treime din intravilanul Clujului, drept un "ghiveci urbanistic". "Investitorii au păcălit administraţia, fiecare dorind să exploateze la maximum terenul obţinut, cu false proiecte de servicii, gen grădiniţe sau şcoli", spune Mitrea.

"E un cartier fără moaşă!"

El a adăugat că administraţia a acţionat fără o gândire de ansamblu pe cele 2.000 de hectare şi că a lăsat urbanismul pe seama investitorilor, fără utilităţi şi echipamente edilitare. "Este vorba despre blocuri cu fose septice, fără gaz şi curent electric, <> şi <> devenind astfel din cartiere de lux, cartiere dormitor, cu locuinţe speculative şi fără conceptul de locuire. Un cartier fără moaşă!", a mai explicat urbanistul Vasile Mitrea.

În replică, Direcţia urbanism şi dezvoltare urbană, din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, a precizat că a propus actualizarea Planului Urbanistic Zonal "Bună Ziua", documentaţie ce a fost cuprinsă în programul de investiţii de anul acesta. Potrivit reprezentanţilor de la Urbanism, "acest plan urbanistic va corela documentaţiile existente şi va stabili reglem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială

News.ro acum 19 minute
Candidatul PSD la Preşedinţie Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că , a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii să aibă un trai decent. El

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 14 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 24 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Peste 1 milion de cetăţeni au votat în ţară

Mediafax acum 14 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 55 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°