Dobitoace?!
După vorbă - fiindcă portul nu neapărat ne interesează... - presa noastră e o cutie cu surprize. Nu ştii ce-ai putea găsi, cînd pe cronicari, crainici, reporteri ş.a.m.d. îi ia gura pe dinainte. Chiar şi revistele culturale, care se pot lăuda, dacă închizi ochii la greşelile de tipar, cu corectitudinea limbii în care scriu, nu nimeresc întotdeauna registrul stilistic potrivit. Bunăoară, în OBSERVATOR CULTURAL, numărul 161 (419) din 17-23 aprilie, Iulia Popovici scrie, la cald, în calitate de persoană implicată, factor de decizie, despre recent încheiata Gală UNITER. Foarte frumos. Paragraful unu, de fapt un fel de chapeau: "cine a avut de comentat a mîrîit (ce-a făcut?... - n.m.) pe la colţuri." Mai la vale: "cum reuşeşte UNITER-ul să facă pace-ntre dobitoace". Mă rog, fiecare cu epitetele lui... Pe urmă, ceva despre persoane cu dizabilităţi, despre comisari de festivaluri, şi tot aşa. Nu m-am apucat să socotesc de cîte ori apare, în articole din aceeaşi revistă, din aceeaşi săptămînă, familia a huli - hulit - hulire. Mi-au sărit, totuşi, în ochi vreo trei "ocurenţe". Parcă prea mult. De ce ne-am mai mira, atunci, că pe acelaşi front de discuţii cultural-ideologice, nu foarte departe în urmă, un academician şi-o profesoară se acuzau, prin scrisori deschise, că nu ştiu... să numere. Evident, nici ei, nici alţii, nu ştiu nici să vorbească. Mîrîie.
Şi deodată: pac!
Revista bimestrială Dacia literară (nr. 2 din 2008) ne oferă un savuros interviu pe care Călin Ciobotari i-l ia poetului Emil Brumaru. În el e vorba despre tot şi toate, dar mai ales despre lumea literaturii româneşti. Titlul dialogului anunţă, ca un preludiu mustos, umoarea conţinutului: "Am fost prost, prost, prost şi, deodată, pac!..." Cronicarul redă fragmentul în care Emil Brumaru povesteşte cum, citind postumele eminesciene, s-a convertit la poezie
