Asumarea riscului

Nominalizările la categoria "Cel mai bun spectacol" consider şi acum, după ce evenimentul s-a consumat şi a beneficiat de nu puţine comentarii, că rămân în afara oricăror altor alternative. Justeţea lor ilustrează, poate, în modul cel mai complet maniera de "lucru" a juriului, constituind punctul forte în care criteriile au operat perfect, cu argumente estetice ce nu au lăsat loc pentru nicio ezitare. Ceea ce demonstrează că sunt cazuri când unanimitatea, de atâtea ori pe drept pusă la zid, din partea ei trăgându-ni-se deseori ponoase cu carul, câteodată nu e numai benefică, dar e şi imposibil să nu fie decizională. Fac această afirmaţie nu ca un observator de pe margine, ci ca un ins implicat în chestiune, fiind unul dintre cei trei "vinovaţi" de "oferta" propusă pentru premiere. Spectacolele pe care s-a mizat au fost Faust de Goethe, Unchiul Vania de Cehov şi Cinci piese scurte de Eugen Ionescu. Ordinea, spre a nu stârni vanităţi şi a evita orice suspiciuni, e cronologică, a ţinut cont de data de naştere a autorilor. Ele aparţin a trei regizori ce au atins o cotă ridicată de inspiraţie, reprezentând totodată şi trei modalităţi radical diferite de a concepe actul teatral, trei direcţii stilistice şi de formulă spectacologică în care în mică sau mai mare măsură întâlnim cam tot ceea a constituit tendinţă de înnoire şi undă de şoc în materie de artă regizorală. Fără să minimalizez alte spectacole, cu evidenţă şi ele revendicate de la un program riguros (mă gândesc, fără îndoială, la experienţele fanatice ale lui Măniuţiu, la ceea ce au realizat Tompa Gabor, Afrim, Bocsardi, căci în jurul lor sau cam agitat zarurile), dar şi la cele trei spectacole absente de pe lista nominalizărilor datorate tot lui Andrei Şerban (Pescăruşul), Silviu Purcărete (Gianni Schicchi) şi Alexandru Dabija (Capra sau Cine e Silvia). În legătură cu cele din urmă r