In rubrica sa din El Pais, Mario Vargas Llosa a publicat recent un articol, în mare parte despre Borges. Am citit textul în săptămînalul Money Express. Llosa evocă aici trei Argentine, cea democratică, Argentina lui Peron şi Argentina de azi. Liberalul Llosa admiră trecutul preperonist al acestei ţări, cînd Borges era ajutor de bibliotecar la Buenos Aires, funcţie în care înregistra şi fişa cărţi într-o încăpere minusculă, fără ferestre, care azi a devenit loc de pelerinaj pentru turişti. După venirea la putere a lui Juan Peron lui Borges i se ia această funcţie. E numit în schimb ispector al pieţelor de găini, post pe care autorul Istoriei universale a infamiei îl acceptă. Llosa e convins că scriitorul a fost astfel umilit cu premeditare, din cauza convingerilor sale politice neconvenabile regimului. Poate că da, poate că nu. Peron nu căuta în coarnele adversarilor politici, încît ar fi putut la fel de bine să-l lase pe Borges fără nici o sursă de venit. Admiratorii generalului au susţinut totdeauna că prin această numire scriitorului i s-a acordat o sinecură, nu că a fost trimis să numere găinile din pieţele Capitalei. Borges a acceptat insultătoarea ofertă, ceea ce Llosa nu comentează. Să fi văzut şi el în această funcţie o simplă sinecură pe care a acceptat-o ca atare - sau o sursă de venit după ce fusese concediat de la bibliotecă? Scriitorul a tratat cu destulă discreţie acest episod din viaţa sa. Citind textul lui Llosa despre umilirea peronistă a lui Borges m-am gîndit că autorităţile de la noi, din anii 50 s-au ferit să-l pună într-o asemenea neplăcută ipostază pe Tudor Arghezi. L-au lăsat cîţiva ani fără nici o sursă sigură de venit, încît poetul vindea cireşe la poarta casei sale de la Mărţişor. Mai cîştiga din traduceri, adică n-a fost lăsat să moară de foame. Tot în anii 50 Vasile Voiculescu făcea, se zice, gimnastică în timpul orelor de plimbare din puş