Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iepuraşul a adus nevoiaşilor de la biscuiţi la centrale termice

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 25 aprilie 2008 ·

Coadă la iepuraş, la sediul Fundaţiei Catharsis. Mame cu copii mici în braţe, tineri bătuţi de soartă sau chiar bătrâni nevoiaşi aşteptau să intre în posesia unor pungi dolofane, din care-şi scoteau capul maimuţoi de pluş roz. Pe lângă porcuşorii de pluş, în pungi se mai aflau ciocolată, dul-ciuri şi obiecte de igienă. Sunt 204 copii care au beneficiat de pachetele oferite de sponsorii Catharsis, în valoare de peste 200 de milioane de lei vechi. „Aşteptăm Învierea Domnului nostru Iisus Hristos oferind cadouri celor care ne sunt aproape. Este vorba despre copii din familii monoparentale, copii din familii foarte sărace, tineri care au părăsit sistemul de protecţie al copilului, dar şi persoane adulte care aşteaptă – ca fiecare dintre noi - un iepuraş. Am căutat sponsori din Bucureşti şi din Braşov, încă de acum o lună. Am rămas impresionaţi de modul în care cei bogaţi se gândesc şi la cei săraci”, a declarat Azota Popescu (foto dreapta), preşedintele Fundaţiei Catharsis.

Camera principală din sediul asociaţiei era plină cu pachete pentru necăjiţi. Într-un colţ al camerei stătea cuminte o doamnă şi privea la oamenii care plecau fericiţi, cu pachete în mână. „Am donat în primul rând jucării, şi îmbrăcăminte - pulovere, căciuli, papuci de casă. Tot ce am avut în stocul meu de marfă am donat, să aduc un pic de bucurie în sufletele copiilor nevoiaşi. Am vrut să simtă şi ei din frumuseţea sărbătoririi Învierii Domnului”, a spus Angela Strejac, administratorul unei firme din Braşov care a făcut cele mai „grele” donaţii de Paşte. Cei năpăstuiţi au ţinut să-i mulţumească iepuraşului. „Sunt sigură că cei care au făcut aceste donaţii vor fi ajutaţi de Dumnezeu”, a declarat Lorena Adrtiana Păcurar. „Rar vezi lume care să facă gesturi de astea. Alţii care au bani nu fac aşa ceva, însă cei care nu prea au se gândesc şi la cei săraci”, Rupi Gabor, un orfan alungat de la orfel

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°