În cele şase sate ale comunei Chiojdu din Munţii Buzăului e sinucidere curată să încerci să urci cu Dacia. Doar centrul localităţii e asfaltat. Pe restul drumurilor comunale piatra s-a afundat deja în pămînt. Bătrînii din satele cele mai izolate ale comunei au primit ieri... iepuraşul de Paşte.
În cele şase sate ale comunei Chiojdu din Munţii Buzăului e sinucidere curată să încerci să urci cu Dacia. Doar centrul localităţii e asfaltat. Pe restul drumurilor comunale piatra s-a afundat deja în pămînt. Bătrînii din satele cele mai izolate ale comunei au primit ieri... iepuraşul de Paşte.
“Băieţi, atenţie! Mergeţi cu grijă şi păstraţi distanţa între maşini, că drumul e rău de-aici înainte”, se aude în staţia de emisie-recepţie. După nici 200 de metri, începe circuitul “off-road” deşi, teoretic, sîntem tot pe asfalt. Convoiul umanitar al BGS – 45 de maşini de teren încărcate cu alimente şi dulciuri – face slalom printre craterele din drumul judeţean. Curioşii au ieşit pe la porţi. “Săru’ mîna, mamaie! Sărbători fericite!”, îi urează din maşină unul dintre salvatorii BGS unei femei care se uită cu nedumerire la coloana de autovehicule albastre. În loc de răspuns, femeia îşi pune mîinile în şold şi întreabă cu voce ridicată: “Ce înseamnă asta, maică?”.
SATUL CU BĂTRÎNI. Pînă în satul Poieniţele urcă 17 maşini. Pe drum, nea Victor, un sătean de 70 de ani, un pic “parfumat” – “aşa, de dimineaţă, ca să nu mi-o ieie altul înainte”, după cum singur mărturiseşte rîzînd, ne aţine calea. “Nu mă luaţi şi pe mine pînă sus?” Bărbatul are cinci copii, dar nici unul nu-i în sat. Trei sînt în Italia, la muncă, doi şi-au făcut un rost în Braşov. “Am rămas eu aici... Eu cu baba mea... Ea mai zice, că de ce au plecat, că ne-au lăsat singuri... Da’ şi aicea ce să facă, măi, femeie? Ne-om descurca noi...”, zice optimist nea Victor.
