Iuliu Maniu a cerut la Tribunal amanarea sau suspendarea procesului in care a fost implicat, din cauza ca "nici eu si nici prietenii acuzati si nici avocatii nostri nu am avut timpul necesar pentru studierea dosarelor, nici pentru a controla daca sunt complete dosarele". Tribunalul i-a respins cererea, motivand ca i-au fost suficiente cinci zile pentru a studia dosarele, insa Maniu a mentionat intr-un memoriu ca dosarele i-au fost lasate pentru studiu doar 2-3 ore pe zi, iar altele nu i-au fost predate. In consecinta, a cerut "caz de nulitate", motivand: "Nu pot stapani materialul procesului".
Iuliu Maniu a adresat o plangere, la 4 noiembrie 1947, Primului-presedinte al Tribunalului, referindu-se la neregulile din timpul procesului: "acuzatii au fost audiati in absenta sa, martorii desi au fost citati nu s-au prezentat, nu le era permis contactul cu exteriorul si nu mi s-a pus la dispozitie dosarul documentelor. Cu mirare am vazut, cu ocazia rechizitoriilor, ca domnii procurori citeau dupa un intreg dosar de documente, pe care eu nu le-am vazut macar, necum sa-l fi putut studia". In pofida neregulilor semnalate de Maniu, procesul intentat de comunisti a continuat, liderul taranist fiind condamnat, la 11 noiembrie 1947, la zece ani de temnita grea.
Iuliu Maniu a declarat recurs fata de sentinta, mentionand ca sustine "cazurile de nulitate anuntate in decursul dezbaterilor (...) in contra aceleiasi sentinte". Departamentul de Stat al SUA a adresat o nota de protest guvernului Groza, cerand anularea sentintei pe motiv ca un fost adept nazist a fost numit judecator la proces, inculpatii nu au avut dreptul de a fi reprezentati de propriii avocati si, nu in ultimul rand, procurorul nu a reusit sa probeze acuzatiile de tradare ale inculpatilor. La 5 mai 1949, Curtea Militara de Casare si Justitie a respins, ca nemotivate si nefondate, recursurile inaintate d
