22 decembrie 2006

Cheamă jocul după numele mitului,

Numai aşa se poate spune că eşti.

Cheamă ceea ce în mintea umană e nimicul

Gratuitatea, hazardul,

Şi totul împrejur se va preface

în aer subtil, în fericirile copilului

Când aruncă în unde pietricele

Şi vede în pustiul celuilalt mal

O citadelă a anticilor.

23 decembrie 2006

Piatră linsă de apele de dinainte de întâia

zămislire,

Ochi desprins dintr-un zeu,

Singurul bine ce rămâne

în mâna cerşetorului

Aproape de râul ce-şi pierde respiraţia

în tumultul vârtejului

în pieptul bâlbâind slăbit

Ca înaintea sicriului rugăciunea

De a fi:

Sunt ea în cele mai ascunse

Măruntaie ale sale.

Atunci vine furtuna şi mă suge

Din carne, din os şi din duh

Până ce mă revărs peste maluri

Despuind digurile de memorie.

Şi bine e să uiţi chiar şi visul

Că lacrima ţi-a fost mireasă.

25 decembrie 2006

Vine o linişte turbată

Din orice spaţiu dăruit

Lacrima dacă îşi arată,

Oglindă sieşi, pe cel ce a murit.

Vine un joc venit din spaţii

Vizitate fără corp,

Un alt început al vieţii

Un alt sfârşit al morţii.

Locul ocupat în carne se face

Podoabă infinitului.

26 decembrie 2006

Loveşte ziua trupul meu lovit.

Auzi-l cum nu se mai aude.

Lumina va mai scădea din prea puţinul ei

Pănă în visul surpat,

Până când îmi va vorbi

Cu coaja sfâşiată,

Iar ceea ce îmi va spune

Va fi tăcerea întâiului har,

înflorirea ce din sfâşiere zămisleşte.

*

Lumină din lumină, vindecare din vindecare,

Inima bate dincolo de ea

în ceea ce se zideşte abia:

Mână cu mişcări visate de degete,

Ochi gata să