Iasi, 1841. Prima zi a anului. Sau, mai corect, prima noapte a noului an. Ger de ingheata pietrele. La palatul domnesc e mare animatie. Ferestrele sunt luminate briliant. Calestile sosesc una dupa alta si trag la peron. Pe capre, vizitii in livrele galonate. Uneori, alaturi de ei, este cocotat si cate un arnaut mustacios, cu fustanela alba, cepchen muiat in fir de aur si braul plin de pistoale si iatagane (mai mult pentru a impresiona decat pentru a le folosi).
Cu un salt vioi (inviorat si de frigul de afara), arnautul se repede la usa calestii si o deschide, cu o plecaciune, pentru a lasa sa coboare vreun boier velit, cu islic si giubea imblanita, urmat de sotie si de duducutele scoase pentru prima data in lume. Mama si fiicele sunt imbracate in rochii albe, de seara, dupa ultimul jurnal, contrazicand oarecum conservatorismul sotului si parintelui lor. Din alte trasuri coborara ofiteri spilcuiti, purtand uniforma stramta si marii epoleti ai Militiei pamantene. Vin si inaltii demnitari, care, pentru a accede la functii in stat, au renuntat la straiele orientale, si-au ras barbile si au luat fracul democratiei occidentale. Consulii straini poarta uniforma de mare gala, cu broderii de fir pe piept, la guler si mansete, iar capul le este acoperit cu bicorn. Toti au fost invitati la balul curtii, eveniment insemnat al orasului.
Vehiculele sunt garate in curtea spatioasa a palatului, iar blanurile scumpe sunt lasate in grija feciorilor si arnautilor. Pentru a nu ingheta in rastimpul cat isi asteapta stapanii, au fost aprinse focuri din loc in loc, iar slugile domnesti le aduc si lor, de la cuhnie, tuici si bucate simple.
Mihalache Voda Sturdza isi face aparitia in marea sala de bal si-si saluta, cu amabilitate, oaspetii. Cu barba rosie, mic de statura si cu picioarele strambe, domnitorul impune prin manierele de grand seigneur, prin inteligenta
