Kylie Minogue a lansat un nou videoclip ce ilustrează piesa “All I See”, cel mai recent single lansat de artistă în America. Pentru a da o notă clasică, dar chic, materialul a fost filmat alb-negru
Kylie Minogue a lansat un nou videoclip ce ilustrează piesa “All I See”, cel mai recent single lansat de artistă în America. Pentru a da o notă clasică, dar chic, materialul a fost filmat alb-negru, iar cîntăreaţa apare dansînd extrem de provocator cu renumitul coregraf şi dansator Marco da Silva, cel care şi-a pus amprenta coregrafică şi în show-urile celebrelor Mariah Carey şi Geri Halliwell.
APRECIERE. “All I See” este al patrulea extras pe single de pe cel mai recent album al lui Kylie Minogue, intitulat “X”. “2 Hearts”, “In My Arm” şi “Wow”, trei piese la fel de seducătoare ca şi interpreta, au beneficiat de videoclipuri extravagante, în stilu-i caracteristic. Totuşi, albumul “X” nu se bucură de succesul scontat, abia reuşind să ajungă pe locul 139 în Topul Billboard, cu doar 5.500 de exemplare vîndute. Vînzarea albumului a mers foarte prost, dacă e să luăm în considerare faptul că albumul Leonei Lewis a dat lovitura pe piaţa americană, fiind prima cîntăreaţă britanică din ultimii 20 de ani care a cucerit topurile din Statele Unite.
SURPRIZE. În prezent, Kylie este în plin turneu de promovare al LP-ului X, după o pauză de patru ani, iar România se află pe harta concertistică a australiencei, după Belgia, Olanda, Germania, Austria, Spania, Danemarca, Suedia şi Norvegia. Un look mai sofisticat şi mai puţin provocator va fi noua imagine a lui Kylie, de această schimbare ocupîndu-se însuşi designerul şi bunul ei prieten Jean-Paul Gaultier. Noua garderobă de scenă o vom putea admira la 17 mai, pe Stadioul Cotroceni din Bucureşti, ocazie cu care Kylie va interpreta piese noi, dar şi vechi, într-un show de aproape două ore, pi