Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mielul fuge de pe masa românilor

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 25 aprilie 2008 ·

În ultimii ani, de Paşte, grătarele iau locul oalelor cu stufat. Românii nu mai cumpără miei de Paşte, ci preferă mititeii şi carnea de pui sau de curcan. O spun la unison crescătorii, procesatorii şi reprezentanţii lanţurilor de supermarketuri. Motivul principal: preţul piperat al cărnii de miel.

Dacă, în urmă cudoi ani, producătorii livrau de Paştecirca patru milioane de miei, anulacesta se estimează că vânzările nu vorajunge nici măcar la trei milioane debucăţi, potrivit lui Mihai Dumitriu,preşedintele Patronatului Crescătorilorde Bovine şi Ecvine.

Preţul piperat al kilogramului decarne de miel este unul dintre factoriipentru care mielul nu îşi mai face loc pemasa de Paşte. Pe de altă parte, şiobiceiurile de consum s-au schimbat.Dacă vor totuşi să guste din tradiţionalulmiel, românii apelează la soluţiaunor porţii mici de drob sau stufat gatapreparat, din magazin.

Preţul cărnii de miels-a dublat în doi ani

Un kilogram de carne de miel costăacum, în supermarketuri, între 19 şi 23 delei. La Paştele trecut, mielul se vindea cu14 lei, iar în urmă cu doi ani, cu cel mult11 lei. Practic, în ultimii trei ani, preţulkilogramului de miel s-a dublat. „Producătorii au exagerat cu creşterile de pre-ţuri. Scumpirile, cauzate de secetă, spunei, îi vor lăsa cu marfa în galantare“, ne-adeclarat Dumitriu. În magazine se gă-seşte şi carne din import, în special dinNoua Zeelandă şi Australia, însă importurilenu sunt semnificative şi ajung la celmult 30 de tone. Salvarea producătoriloreste exportul, cu precădere în ţările mediteraneene.„În această perioadă se exportăcirca 2,5 milioane de miei, în timpce pe piaţa locală se vând 3 milioane“,continuă Dumitriu.

Dintre magazine, cel mai bine aprovizionatesunt lanţurile cash&carryMetro şi Selgros, unde se găsesc atâtmiei întregi, cât şi carcase înjumătăţite,pulpă şi organe de mi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 18 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum o ora
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 2 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 8 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 8 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°