Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blat PSD în startul campaniei electorale

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 25 aprilie 2008 ·

Fostul baron Gheorghe Savu nu va mai candida pentru şefia CJ şi îl va susţine pe actualul preşedinte, Vasile Ciupercă. Sursa: Petronel Tudor

„Îl voi vota pe Vasile Ciupercă“ a fost mesajul transmis de Gheorghe Savu în momentul în care a prezentat cele 5.500 de semnă-turi strânse şi decizia de a renunţa să mai candideze ca independent pentru şefia Consiliului Judeţean Ialomiţa. O decizie surprinzătoare, venită la o lună după ce declara că numai un independent poate conduce echidistant instituţia publică cheie din administraţia publică judeţeană.

Propunere de pace

A fost de-ajuns anunţul că va candida şi fostul baron PSD de Ialomiţa, Gheorghe Savu, tras pe linie moartă şi suspendat din partid înaintea alegerilor din 2004 pe motive de corupţie, a fost asaltat de conducerea partidului cu oferte generoase, menite a-l face să se răzgândească.

„Renunţă la candidatură şi partidul te va susţine la toamnă pe colegiul din zona Urziceni la alegerile pentru Camera Deputaţilor“ este mesajul pe care surse din PSD susţin că i l-a adresat, la o întâlnire de taină la sediul PSD, Vasile Ciupercă, preşedintele organizaţiei judeţene şi candidatul partidului pentru încă un mandat în fruntea consiliului judeţean.

Evident că, la alegerile din iunie, Savu n-ar fi luat voturi dinspre sus- ţinătorii PDL sau PNL, electorat stabil şi disciplinat, ci ar fi atras parte din simpatia pe care PSD încă o mai are, mai ales în mediul rural.

Apariţia lui Savu împărţise deja primarii PSD în două tabere, susţinătorii fostului şef, care a avut grijă să le alimenteze consistent conturile locale când împărţea banii judeţeni, vorbind cu localnicii să semneze acum pentru Savu. „Mulţumesc primarilor din PSD care au fost alături de mine şi m-au sprijinit în strângerea semnăturilor şi nu aş dori să-i pun rău cu actuala conducere a partid

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump compară tarifele globale cu administrarea de medicamente

Mediafax acum o ora
Acțiunile asiatice au înregistrat pierderi abrupte în primele ședințe de tranzacționare de luni, iar contractele futures de pe piața bursieră americană au deschis în scădere puternică. Investitorii sunt îngrijorați că tarifele impuse de Trump ar put

Casa Albă dă vina pe o funcție de pe iPhone pentru scandalul „Signalgate”

HotNews acum 24 minute
Mike Waltz, consilierul lui Trump aflat în centrul scandalului „Signalgate”, a fost indus în eroare de funcţia de autocompletare a contactelor de pe iPhone atunci când a invitat accidental un jurnalist să participe la conversaţii despre planurile de

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Aleksandar Vučić a anunţat, duminică, că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie, cu un novice în politică, Đuro Macut, în calitate de prim-ministru, relatează Politico. Guvernul precedent al ţării balcanice a picat în martie, î

Traficul rutier pe autostrada A7 Ploiești – Buzău se închide până pe 25 mai. Rute ocolitoare

Libertatea acum o ora
Circulația rutieră pe autostrada A7 Ploiești-Buzău, între localitățile Dumbrava și Mizil, se va închide de luni, 7 aprilie, de la ora 13.00, până în 25 mai, pentru efectuarea de lucrări, a anunțat Centrul Infotrafic, duminică.

UPDATE - Cluj - Accident în care au fost implicate un microbuz şi un camion. Şoferul microbuzului şi două pasagere au decedat / Patru adulţi şi un copil, transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Un grav accident rutier, în care au fost implicate un microbuz şi un camion, a avut loc luni dimineaţă pe raza localităţii Câţcău, din judeţul Cluj. Trei persoane - şoferul microbuzului şi două pasagere - înarcerate, au murit. Patru adulţi şi un cop

Arabia Saudită reduce preţurile petrolului pentru Asia la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni

News.ro acum 2 ore
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a redus duminică preţurile ţiţeiului pentru clienţii din Asia, destinat livrărilor din luna mai, la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni. Decizia vine la scurt timp după anunţul sur

Secretarul pentru Comerţ al SUA explică de ce există tarife pentru insule locuite doar de pinguini

News.ro acum 3 ore
Secretarul pentru Comerţ al SUA, Howard Lutnick, a explicat duminică, în emisiunea „Face the Nation” de la CBS, de ce insule locuite doar de pinguini au fost incluse pe lista cu tarife a lui Donald Trump. "Dacă lăsăm ceva în afara listei, ţările car

Horoscop pentru săptămâna 07-13 aprilie 2025. Ce te așteaptă pe plan personal și profesional

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Tinzi la începutul săptămânii se te ocupi mai mult de copii și de persoana iubită. Sunt bune în acest sens plus a desfășura activități comune cu cei dragi și a te distra. Creativitatea este accentuată şi bine ar fi să-i inviți şi pe ceilalţi

Donald Trump crede că China a făcut să eşueze un proiect de acord asupra Tik Tok din cauza taxelor vamale

G4Media acum 2 ore
Donald Trump a afirmat duminică că China a făcut să eşueze un proiect de acord cu Statele Unite privind vânzarea reţelei de socializare Tik Tok din cauza noilor taxe vamale impuse de Washington, scrie AFP, citată de Agerpres. „Dacă le-aş fi dat o mi

Taxele vamale, Iranul şi Gaza, pe agenda vizitei lui Netanyahu la Washington

News.ro acum 2 ore
Creşterea taxelor vamale anunţată de Donald Trump, tensiunile cu Iranul şi ofensiva israeliană din Gaza se află pe agenda discuţiilor de luni dintre premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele american la Casa Albă, relatează AFP. Netanya

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°