In antichitate, istoricul lăsa să treacă timpul "urilor proaspete încă", spre a trece mânia stăpânilor, şi abia ele trecând, ei se eliberau şi puteau să scrie despre faptele adevărate...

Tacit a spus-o. Notând vremea imposibilă a "urii proaspete încă". Care, în viitor, avea să rămână observaţia capitală în scris... Ne referim la cel istoric, în orice istorie, până la... Stalin, cea mai cruntă perioadă a totalitarismului. Cu Hitler, acest tip de cenzură totalitară avea să ducă, de exemplu, la distrugerea culturii iudaice şi la promovarea triumfalistă a ideii ariene.

De la Inchiziţie, oarecum mai îngăduitoare cu literatura de ficţiune, intratabilă până la arderea pe rug cu tot restul, veni, în secolul douăzeci, totalitarismul, pe care unii dintre noi l-au trăit.

Se poate vorbi de... o cenzură... in integrum. Se cenzura o istorie a unei societăţi trecute şi care trebuia condamnată cu o altă istorie victorioasă, la începuturile ei, şi care trebuia susţinută, sprijinită în orice chip, până la nesocotirea celor mai vechi şi mai incontestabile realităţi...

Ce să mai discutăm! Cenzura,... înlocuia,... excludea, pur şi simplu, una pe alta, convenabilă.

Oraşele ţării abia se născuseră. Braşovul nu era Braşov ori Kronstad, - ci Oraşul Stalin, după cum Cetatea istorică a lui Petru cel Mare deveni Leningrad.

Nu se mai umbla cu târnăcopul. Se muta totul cu Caterpillarul.

A fost un vis urât. Câţi ani să fi avut, în epocă, V. Putin?...

Curenţi reci mai circulă prin atmosferă de atunci.

*

Trecem peste realismul socialist. Cea mai nostimă cenzură avea loc în secolul al şaptesprezecelea. Se depăşise de mult inchiziţia spaniolă.

Se întâmplase cu o piesă şi cu autorul ei, Jean-Baptiste Poquelin, zis şi Moliere.

Cum să laşi, într-o piesă de teatru, replicile unui personaj care spunea pe scena publică... @