- Diverse - nr. 83 / 26 Aprilie, 2008 De cand ma stiu, am fost un calator innascut, nu de-a cunoaste marginile indepartate ale lumii, ci locurile pline de frumusete si maretie, binecuvantate, de pe cuprinsul tarii, prin asezarea lor, cat si lucrarea omului, facute ca acestea toate sa te ridice pe tine, om calator, in lumea plina de har a indumnezeirii. Un astfel de loc poate fi numit si Manastirea de la Petru Voda, judetul Neamt, cu Hramul "Arhanghelilor Mihail si Gavriil". In aceasta asezare plina de miresmele mirului floral si al rasinilor inaltelor paduri de molid si paltin, am avut cinstea de a cunoaste un mare stalp al Ortodoxiei Romanesti si, in acelasi timp, duhovnic de suflet sirului nesfarsit de credinciosi, care, cu rabdare si smerenie, isi asteapta randul zile in sir pentru a putea sa intre in odaita parintelui Iustin si sa-i impartaseasca, intr-o litanie tanguita, necazurile ce le bantuie viata si a astepta un sfat, o povata, o indreptare, o speranta si chiar o certitudine ca ruga lor sa nu fie zadarnica, ci auzita acolo, sus, in cer, prin rugaciunea acestui sfant mijlocitor. Parintele IUSTIN PARVU, staret si arhimandrit al Manastirii Petru Voda, este considerat de multi ca unul dintre cei mai cu har duhovnici si marturisitor in viata dupa parintele Cleopa. El, omul, fratele, parintele, duhovnicul, cel care sufera la auzul atator nedreptati, cel care a fost lovit, scuipat si calcat in picioare de zeci de ori prin cele mai aspre inchisori, pastoreste asezarea manastireasca, peste vietuitorii calugari care s-au lepadat, cu buna stiinta, de sine, de pornirile lumesti, retragandu-se in rugaciune, penitenta si ascultare. Despre acest sfant si purtator de har, stim ca s-a nascut pe meleagurile din apropierea manastirii, in anul 1918, ca in 1942-1944 sa-l prinda in valtoarea luptelor purtate pe front, pe postul de preot misionar cu Divizia 4 Vanatori de Munte,