Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galerie de artă europeană în Târgu Jiu

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 26 aprilie 2008 ·

Vechea Galerie de artă a fondului plastic din municipiul Târgu Jiu a căpătat o înfăţişare europeană. Spaţiul destinat artiştilor plastici a fost renovat, cu sprijinul Primăriei Târgu Jiu, şi a devenit un loc propice pentru expunerea lucrărilor. Galeria de artă a municipiului Târgu Jiu, care se află în administrarea filialei Gorj a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP), a fost inaugurată ieri, în prezenţa mai multor artişti plastici, reprezentanţi ai UAP şi a autorităţilor locale. Cu această ocazie a avut loc şi vernisajul expoziţiei de pictură şi artă modernă „Sacru în Artă“. Paul Popescu, unul dintre artiştii participanţi la expoziţie şi preşedintele UAP Gorj, a spus că evenimentul cultural are o triplă semnificaţie: „Este un triplu eveniment: vernisajul expoziţiei «Sacrul în artă», dobândirea calităţii de filială a UAP, prin înregistrarea ca personalitate juridică, şi, nu în ultimul rând, inaugurarea acestei săli de expoziţie de nivel european“.

Investiţiile în domeniul artei vor continua La eveniment a fost prezent şi preşedintele filialei Vâlcea a UAP, Gheorghe Bican, care a spus că galeria de artă din Târgu Jiu este una dintre cele mai frumoase din ţară: „Este important să existe o organizaţie a artiştilor locali pentru că aceştia sunt pioni importanţi în comunitate. Galeria de artă de la Târgu Jiu este una dintre cele mai frumoase din ţară şi ultima care a fost modernizată“. Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a spus că investiţiile în domeniul artei vor continua. Vechea Galerie de artă a fondului plastic din municipiul Târgu Jiu a căpătat o înfăţişare europeană. Spaţiul destinat artiştilor plastici a fost renovat, cu sprijinul Primăriei Târgu Jiu, şi a devenit un loc propice pentru expunerea lucrărilor. Galeria de artă a municipiului Târgu Jiu, care se află în administrarea filialei Gorj a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP), a fost inaugurat

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 12 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 11 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°