Un ou roşu, un cozonac, un zâmbet şi o mângâiere. Asta le-au oferit elevii Colegiului Naţional „Carol I“, din Craiova, bătrânilor de la cămin. Au primit, în schimb, mulţumiri sincere, spuse cu ochii în lacrimi, şi o lecţie de viaţă de care îşi vor aminti, poate, atunci când vor avea puterea de a schimba ceva. Unii se pregătiseră de oaspeţi încă de la primele ore ale dimineţii. Auziseră ei că azi îi vizitează primarul şi mai-marii din parlament, aşa că se îmbrăcaseră frumos şi ieşiseră în curtea betonată. Alţii rămăseseră în camere, fără să le pese de oamenii care se perindă cu zecile pe la ei, de sărbători, şi le aduc plase cu bunătăţi. Aşa e în fiecare an, de Crăciun şi de Paşti. Oameni simpli, autorităţi, oameni politici sau agenţi economici le oferă daruri. Le primesc cu bucurie şi le mulţumesc, apoi se întorc la viaţa lor tristă.

„Să ciocnim acum, că duminică nu mai veniţi“ De această dată, pe poartă nu au intrat maşinile luxoase ale autorităţilor, ci a venit un grup de copii cu cartoane de ouă roşii şi pungi cu fructe, prăjituri şi cozonac. Cei din curte i-au primit cu bucurie şi i-au invitat să ciocnească ouăle. „Ce dacă nu e Paştele azi! Să ciocnim acum, că duminică nu mai veniţi“, a spus un bătrân nins de ani. Un elev i-a făcut pe plac. La etajul patru aşteptau alţi bătrâni, ascunşi parcă de lume. Stăteau în pat, privind în gol şi ţinând în mână câte o amintire din tinereţe. „Pe mine m-au uitat nepoţii mei. Am patru, dar nici unul nu vine să mă vadă. Parcă aţi fi ei. Frumoşi şi tineri. Vă mulţumesc, mamă, vă mulţumesc!“, a spus emoţionată o bătrână. În salonul alăturat, o alta plângea. „Să vină străinii să te vadă, şi ai tăi nu... Doamne, Doamne, unde am ajuns... “ O elevă i-a zâmbit şi a mângâiat-o pe frunte. A surâs şi bătrâna, dar, după ce a plecat copila, a început din nou să plângă. Cel mai mult s-au bucurat însă bătrânii de ouăle roşii, care