Curtea de Apel a decis că senatorul independent poate candida.
Senatorul independent Sorin Oprescu revine în cursa pentru Primăria Bucureştiului. Curtea de Apel Bucureşti a admis, aseară, recursul lui Sorin Oprescu, la decizia de joi a Tribunalului Bucureşti. Judecătorii tribunalului confirmaseră hotărârea Biroului Electoral Municipal (BEM), prin care lui Oprescu i-a fost respinsă candidatura la Primăria Capitalei. Decizia de ieri a Curţii de Apel este definitivă.
Imediat după aflarea rezultatului, Oprescu a avut un mesaj cu vădit caracter electoral, afirmând că „sunt multe de făcut pentru oraşul ăsta“. De asemenea, el a ţinut să se adreseze şi contracandiţilor: „Fraţilor, vine şi Oprescu!“.
Parchetul şi-a schimbat punctul de vedere
Decizia Curţii de Apel a fost luată după ce avocaţii lui Sorin Oprescu au prezentat instanţei date din ultimul anuar al INS, potrivit căruia în Capitală sunt aproximativ 1,5 milioane de cetăţeni cu drept de vot, astfel încât cele peste 35.000 de mii de semnături validate de BEM ar fi suficiente pentru acceptarea candidaturii lui Oprescu.
De asemenea, avocaţii lui Sorin Oprescu au susţinut că decizia BEM de respingere a candidaturii senatorului a fost luată la câteva ore după ce fusese admisă şi după ce fusese afişat procesul-verbal de acceptare. În faţa instanţei Curţii de Apel, procurorul de şedinţă a cerut admiterea contestaţiei. Anterior, în faţa Tribunalului Bucureşti, procurorul propusese instanţei să menţină decizia defavorabilă lui Oprescu.
Se pregăteşte să-şi facă partid
Anterior deciziei Curţii de Apel, Sorin Oprescu desfăşurase un veritabil atac mediatic, menit să demonstreze că este o victimă a „sistemului ticăloşit“. El anunţase că, în cazul în care Curtea de Apel nu îi dă dreptate, intenţionează să îşi formeze un partid politic, după c