Monica Lovinescu a fost, mult timp, pentru temeiuri ce se inteleg, o voce foarte influenta, dar si extrem de antipatizata. Antipatia a ramas pina astazi, de vreme ce unii i-au reprosat, cu feroce cruzime, si dupa moarte, pretinsul "antiromanism". E drept, Monica Lovinescu nu a stat in puscarie, dar acolo a murit, in 1960, mama ei, Ecaterina Balasoiu; nu a fost supusa la interogatorii, dar a fost batuta, la Paris, in 1976, de trimisii Securitatii, tocmai din cauza intransigentelor ei emisiuni literare. Ieri, urnele cu cenusa Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca au fost aduse in tara. Cei doi scriitori, cunoscuti de noi, in primul rind, din interventiile radiofonice, vor odihni, asadar, in cimitirul din Falticeni, orasul in care s-a nascut E. Lovinescu, tatal Monicai. Pentru multi dintre noi, Monica Lovinescu a fost, inainte de orice, vocea exigenta si grava de la emisiunea "Teze si antiteze la Paris" a postului de radio Europa libera. Textele rostite in aceasta proverbiala emisiune au fost publicate, dupa 1990, la editura Humanitas, in mai multe volume, intitulate "Unde scurte". In absenta vocii, e greu sa explici impactul pe care l-au avut, vreme de aproape trei decenii (de la inceputul anilor '60 pina in 1989), asupra oamenilor de cultura din Romania. Rostit, textul pastreaza ceva din farmecul, curajul si puterea de convingere a Monicai Lovinescu. Auditorul de odinioara poate cu greu sa-l rupa de contextul initial. Textul pierde mult din fervoare. Aceste articole constituie o cronica fidela a literaturii noastre (dar si a moravurilor culturale) din vremea comunismului. Monica Lovinescu a urmarit cu atentie si a comentat pozitiv sau negativ tot ceea ce s-a tiparit in acest interval de timp. Ea a sanctionat de pe o pozitie "est-etica" (termenul ii apartine) derapajele scriitorilor romani si a incurajat mereu spunerea adevarului (chiar la modul esopic). Dar a ince