Învierea lui Iisus Hristos este importantă pentru noi creştinii pentru că Dumezeu-Fiul ne făgăduie următoarele, prin ucenicii săi: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor“ (Matei 28, 20).
Ne oferă astfel viaţa veşnică, şterge păcatul lui Adam, ne deschide calea spre veşnicie, ne indică borna finală: Raiul. Toate religiile predică morală, ne oferă reguli de comportare.
Toate bune şi frumoase, dar doar Mormântul Mântuitorului Hristos este gol. Doar El a biruit moartea, pre moarte călcând, după cum cântăm în Troparul Învierii. Doar Hristos a biruit porţile iadului!
Dacă n-ar fi înviat, zadarnică ar fi fost credinţa noastră, spune Sfântul Apostol Pavel, pentru că, fără Înviere, creştinismul ar fi fost o altă religie banală, un alt cod de morală.
De milenii, miracolul Învierii - baza credinţei creştine - se învârte în jurul mormântului gol, pentru că, paradoxal, din acest mormânt s-a născut credinţa, dar tot de aici apar tăgăduielile. Fără mormântul gol, fără biruinţa asupra morţii, Iisus Hristos ar rămâne un mare înţelept, nu un Mântuitor. Un simplu guru, un mare înţelept al lumii, un filosof care a schimbat cursul istoriei. Poate şi de aceea există o canalizare masivă de a contesta Învierea, centrul întregului creştinism. Mulţi, din ce în ce mai mulţi, vor să desacralizeze Învierea, să o transforme într-un simplu mit. Într-un ritual care se transformă într-o banală zi liberă, când înfulecăm bucate tradiţionale.
Remarca dintr-un film american, unde doi comercianţi se tânguiau că e rău că nu existe două zile de Paşte, care să le mărească veniturile, e simbolică. Pentru unii, Învierea e un pretext pentru dezmăţ, pentru unii de a face cadouri, pentru alţii de a cădea în patima consumismului, a shoppingului. Una dintre cele mai cretine întrebări, cretine şi anticreştine, este: „Ce ţi
