Ce frumos era în Bucureşti după cutremur! Vreau să spun că, fiind dărîmată Compescaria, numele de pe vremuri al magazinului de la colţul bulevardului cu Calea Victoriei, silueta graţioasă a Bisericii Doamnei se înălţa ca un gît de lebădă, aşa cum n-o mai văzusem niciodată. După â77 s-au construit blocurile care o înghesuie din toate părţile, aşa că nu te mai poţi apropia de ea decît printr-un culoar strîmt, între lăzile pe care le descarcă mereu şoferii pentru Pizza Hut sau celălalt restaurant, de alături.
Care Doamnă? Cred că nu sînt mulţi cei care mai ştiu că Maria, fiica lui Ghencea Rustea, bogat negustor de peste Dunăre, şi soţia lui Şerban-Vodă Cantacuzino, este cea care a ctitorit biserica în 1683, anul cînd despresurarea Vienei a părut că împlineşte dorinţa tainică a domnului Ţării Româneşti de a vedea cum se surpă împărăţia turcească. Dar negociatorii pe care-i trimisese la Viena ca să încheie pactul prin care Habsburgii l-ar fi împuternicit să ia conducerea marii răscoale de eliberare a Balcanilor au aflat acolo că "prinţipele" murise, la numai 54 de ani. L-au îngropat la Cotroceni, dar aici, în biserica de pe Podul Mogoşoaiei, la intrarea în curtea domnească, a rămas un epitaf de catifea roşie, brodat cu fir de aur şi argint, cu figurile donatorilor şi ale celor cinci copii ai lor: scena Punerii în Mormînt pe care o reprezintă tălmăceşte nădejdea Învierii, iar acest dar al doamnei Maria era pe peretele din dreapta al naosului. Acum, biserica e plină de schele fiindcă a început restaurarea picturii, sub supravegherea artistului savant şi experimentat care este Dan Mohanu. Se curăţă năclăiala vînătă care acoperise opera vechilor zugravi Constantinos şi Ion, ca să se trezească culorile originale, vii, ca la Stavropoleos, unde a lucrat tot domnul Mohanu. Ultima restaurare a Comisiunii Monumentelor Istorice a fost în 1931, dar de atunci fumul lumîn
