În SUA activismul politicii economice a fost resuscitat de efectele crizei financiare acute. Se iau astfel măsuri de ajutare a unor persoane care nu pot să achite ratele la case. Şi tocmai o administraţie republicană recurge la astfel de măsuri! Ai zice că un asemenea demers este un nonsens într-o economie de piaţă - mai ales pentru libertarieni, ca fundamentalişti ai pieţei. Dar acest eveniment poate fi interpretat într-un context mai larg, al judecării cauzelor şi implicaţiilor crizei pieţei ipotecare, al crizei financiare internaţionale pe un plan mai larg. Această criză aduce cu sine nu numai pierderi mari şi schimbarea unor lideri (CEO) de organizaţii economice. Ea arată cît de şubrede sînt tezele care, pînă nu de mult, erau invocate ca definitorii pentru economia de piaţă. Cîteva exemple sînt relevante în acest sens.

Redistribuirea riscurilor

Să luăm problema realizării echilibrului în economie. A accentua la extrem funcţionarea stabilizatorilor (corectorilor) automaţi echivalează cu recuzarea intervenţiei publice în momente critice. Cei care cred în funcţionarea perfectă a pieţelor, implicit, nu agreează utilizarea instrumentelor de politică economică (monedă, buget public etc.) pentru evitarea unor dezechilibre majore. Ce se întîmplă acum în SUA, unde se încearcă evitarea recesiunii printr-un stimul fiscal şi relaxarea puternică a politicii monetare (în ciuda inflaţiei în creştere), demonstrează că, în viaţa reală, cei care decid au o înţelegere mai rotundă a metabolismului unei economii, chiar dacă măsurile adoptate sînt opuse unor presupoziţii/teze afişate. Drept este că aceasta nu înseamnă că ei nu pot comite erori majore.

Ce doreşte să facă Fed-ul (Banca Centrală a SUA) în prezent se încadrează şi în gama de măsuri care vizează să apere stabilitatea sistemului financiar (bancar). Aşa s-a întîmplat şi în 1998, cînd Fed-ul a interveni