Aşa cum ne relatează Sfintele Evanghelii, Învierea lui Hristos a avut două forme majore de manifestare aparent contradictorii: lipsa trupului (giulgiul gol) şi prezenţa duhovnicească

Aşa cum ne relatează Sfintele Evanghelii, Învierea lui Hristos a avut două forme majore de manifestare aparent contradictorii: lipsa trupului (giulgiul gol) şi prezenţa duhovnicească (intrarea prin uşile încuiate).

Pentru majoritatea dintre noi, moartea celor apropiaţi este, în fapt, o lipsă.

Le vedem lucrurile de care s-au folosit, ochelarii cu care au citit sau hainele cu care s-au îmbrăcat. Totul este aici de parcă ar aştepta să vină cel plecat dintre noi înapoi, să îşi reia tabieturile şi cursul treburilor zilnice.

Auzim frecvent glasul îndurerat al celor care povestesc cum, cu doar o oră sau o zi înainte, au vorbit cu cel care acum, iată, nu mai este, care absentează brusc.

Tristeţea traduce tocmai această melancolie faţă de o plecare neanunţată sau nedorită. Este şi sentimentul prin care vor fi trecut Apostolii părăsiţi de Cel care le promitea să fie cu ei tot timpul.

Cu atât mai intensă trebuie să fi fost bucuria de a vedea cum lipsei trupului îi ia locul prezenţa duhovnicească a lui Hristos intrând prin uşile încuiate, călătorind spre Ierusalim cu ucenicii sau vorbind cu Maria Magdalena.

Cu această prezenţă a trupului transfigurat, adică înviat la propriu, însă în alt regim de percepţie, se va fi obişnuit cu greu un Toma numit pe nedrept necredinciosul, când, în realitate, el avea o problemă de văz.

Toma, asemeni multora de după el şi până azi, nu putea să înţeleagă cum acelaşi Hristos este în viaţă, trece prin moarte şi revine iarăşi la viaţă, cum trupul material devine trup de lumină.

Aşa cum lui Toma îi este suficient îndemnul de a pune degetul pe semnele suferinţei Mântuitorului, tot astfel ar trebui să ne fie şi n