„Kings on Ice“, reprezentaţiile marca Pluşenko-Marton, au fost din nou aplaudate, chiar dacă au avut doze prea mari de comercial. Sursa: Rompres
Violonistul maghiar Edvin Marton şi vioara lui Stradivarius, patinatorii Evgheni Pluşenko şi Surya Bonaly şi acrobaţi ai celebrului „Cirque du Soleil“ au făcut spectacol la Sala Polivalentă, joi şi vineri, cu două reprezentaţii „Kings on Ice“. Chiar dacă a fost aplaudat de mii de spectatori, talentul patinatorilor olimpici a fost umbrit de senzaţia de comercial mult prea evidentă, potrivit Mediafax.
Spectacolul de la Polivalentă a început joi, la scurt timp după ora 19.00. Prima dată şi-au făcut apariţia artiştii din orchestra românească „Dinu Lipatti“, care au pregătit scena pentru una dintre vedetele serii, Edvin Marton.
În costum alb, asortat cu bascheţi şi cravată roşie, violonistul a pus arcuşul pe corzile celebrei viori Stradivarius. Pe acordul muzicilor lui Marton, pe gheaţă au apărut trei perechi de patinatori. Pe urmele lor a călcat apoi campionul olimpic Evgheni Pluşenko: fiecare figură executată a fost aplaudată cu ropote de aplauze.
Nu la fel de iscusit şi artistic a fost însă dansul echipei de patinatori care a urmat în spectacol: prea simplă şi schematică, execuţia a fost lipsită de măiestria lui Pluşenko.
„Virtuozitate“ şi cowboy
O bilă neagră pentru show a fost bifată odată cu momentul patinatoarelor îmbrăcate în costume fosforescente, care au dansat pe ritmuri orientale. Nici Surya Bonaly, patinatoarea franceză în vârstă de 35 de ani, nu a avut o evoluţie strălucitoare, în comparaţie cu numerele care i-au adus cele şase titluri de campioană europeană.
Nota de facil artistic nu i-a afectat însă pe spectatori, care au apreciat momentele cu muzică latino, acrobaţiile puţin spectaculoase sau partiturile de muzică clasică