Pe 18 martie 2008, Tweety cobora treptele alb-murdar ale Judecătoriei Sectorului 6 din Bucureşti. A ezitat cîteva clipe. Trotuarul dinspre Ştirbei Vodă era plin de lume. Apoi s-a pierdut în soare şi spre Cişmigiu.
Nu l-au însoţit nici Donald Duck şi nici Mickey Mouse pentru că Disney a obosit. Campionatului românesc de fotbal i-a luat locul.
Tweety, puiul galben şi fragil, are 23 de ani şi l-a lovit cu lanţul în picior pe un cameraman al TVR în faţa stadionului Steaua. Înainte, alte cîteva personaje de Disneyland, dintre care s-a remarcat prin precizie Gogoaşă, l-au scuipat, pus la pămînt şi lovit pe jurnalist. Camera a fost spartă, piciorul a ajuns la spital.
S-a întîmplat în aprilie 2007. După un an, Tweety a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare, ceea ce practic se declină într-o plimbare la 17 grade Celsius prin Cişmigiu. În cel mai rău caz, o răceală.
"Timp de patru ani, i se interzice accesul pe stadioane" - a mai sunat decizia instanţei. Ca şi legea împotriva violenţei, verdictul este impresionant şi inoperabil. Există, la nivelul întregii ţări, o listă cu cîteva zeci de persoane care, prin hotărîri judecătoreşti, nu mai au voie să intre pe arenele sportive. Metoda prin care legea se aplică? Jandarmii sau firmele de pază care controlează accesul în stadion ar trebui să aibă asupra lor documentul, însoţit de fotografii. Şi să facă asocierea între feţele tuturor celor care pătrund la meci şi lista neagră. Nici măcar specialiştii în fizionomii angajaţi în cazinourile din Las Vegas n-ar fi în stare să discearnă care dintre oamenii de la poartă fac parte din listă. Cu ore impuse de cerinţele televiziunilor, multe dintre meciurile din prima ligă se dispută în nocturnă. Pe întunericul din jurul stadioanelor, este imposibil să identifici feţele miilor sau zecilor de mii de oameni care intră în tribune, asta dacă vrei ca totu
