Tocmai aţi terminat o cură de slăbire, în urma căreia aţi scăpat, în sfârşit, de cele câteva kilograme în plus. Poate vi se pare imposibil, dar greul abia începe: provocarea cea mai mare este să reuşiţi să vă menţineţi.Menţinerea unei siluete proaspăt dobândite nu presupune renunţarea definitivă la prăjiturele, brânzeturi, lactate sau la răsfăţul cu un pahar de vin din când în când. Este suficient să adoptaţi principii noi de alimentaţie şi să învăţaţi să vă controlaţi „abaterile“, pentru că, vrând-nevrând, vă veţi confrunta şi cu aşa ceva. Pentru a vă spori şansele de reuşită şi pentru a vă menţine silueta, specialiştii în nutriţie vă recomandă ca reintegrarea alimentelor să se facă treptat, în diferite etape, astfel încât să creşteţi progresiv şi aportul energetic zilnic. Începeţi procesul adăugând un fruct dimineaţa, timp de câteva zile. Apoi, creşteţi cantitatea de legume pe care o consumaţi la prânz, iar după câteva zile adăugaţi în alimentaţie lactate, inclusiv brânză. După alte câteva zile, veţi avea voie, în sfârşit, să vă răsfăţaţi cu un cub, două de ciocolată.
Trebuie să vă formaţi reflexe Pentru a vă putea menţine silueta obţinută după mult timp şi cu eforturi remarcabile este esenţial să vă formaţi şi să păstraţi anumite deprinderi sau, mai bine zis, reflexe. Când vreţi să faceţi cumpărături, obişnuiţi-vă să mergeţi după ce aţi mâncat şi alegeţi un magazin mai mic în locul supermarketului, pentru a reduce tentaţiile. Cel mai bine ar fi să mergeţi la piaţă, pentru că aici nu veţi umple plasele cu ce vă pică în mână, ci veţi cumpăra cantităţi mai mici, dar de mai bună calitate. Schimbaţi-vă puţin obiceiurile de a mânca. Încercaţi să nu luaţi masa singură: mâncaţi împreună cu iubitul, familia, prietenii sau colegii, pentru că astfel, momentul va fi mult mai agreabil şi hrana nu va rămâne singura sursă de plăcere. Nu faceţi nimic altceva în timpu