De Pasti, la Galesu
In satul argesean Galesu se pastreaza poate cel mai vechi si mai frumos obicei pascal romanesc: "Impacarea satului" si masa comuna din jurul bisericii. Un praznic vechi de sute de ani, la care se intorc acasa si fiii ratacitori
Pentru oierii din Galesu, veniti de peste munti, din Ardeal, anul se imparte si acum, ca la facerea lumii, in doua anotimpuri distincte - inainte si dupa Sfintele Pasti. Marea sarbatoare a Invierii e stalpul, e osia nevazuta, pe care se reazema intreaga lor viata de ciobani singuratici, plecati mai tot timpul anului in transhumanta, prin munti si pe coclauri straine.
De sute de ani, asa cum s-a pastrat de la cei batrani, Pastele incepe la Galesu de Arges cu luarea Luminii in biserica, tarziu, tocmai la ora trei dimineata. Dar nimeni nu lipseste de la marea sarbatoare a Invierii, oamenii asista la Sfanta Liturghie pana dimineata, la sapte. Pleaca la casele lor pentru a griji de vite sau a se odihni o clipa, si revin la biserica, trei ore mai tarziu, la "Masa impacarii", masa iertaciunii si a veseliei colective, gustand din bucatele pregatite din vreme, pentru toata suflarea satului, fara nici o deosebire - pamanteni, ungureni sau "strainasi", aflati intamplator prin zona. In tot acest timp, preotul Nicolae Eftimie nu paraseste nici o secunda biserica. Face acatiste si rugaciuni de sfintire, organizeaza si se grijeste ca nimic sa nu lipseasca de la aceasta uriasa pomana, la care participa peste 1000 de sateni si 60 de "alergatori", oameni desemnati special sa aiba grija ca bucatele sa fie calde si indestulatoare pentru toata lumea. Nu e vorba propriu-zis de mancare (fiecare avand destule acasa), ci de trairea "laolalta", de revenirea celor risipiti prin orase si strainatati la matca parinteasca, la cei batrani si la traditie. Nimeni si nimic nu le poate lua acest moment miraculos al regasirii neamu
