Figura legendara inca din timpul vietii, alaturi de Virgil Ierunca, Monica Lovinescu a intrat in posteritate la inceputul acestei saptamani, lasandu-ne un raft de carte ce-i pastreaza spiritul viu, prezenta umana si intelectuala exemplara.

Crescuta in cenaclul tatalui ei, E. Lovinescu, printre scriitori, a iubit literatura si a inceput sa scrie proza inca din copilarie. Plecata la Paris ca bursiera in 1947, la propriu cu ultimul tren, isi incepe exilul francez incercand sa promoveze literatura romana. Ar fi putut deveni acolo, in capitala culturii, o cunoscuta autoare de limba franceza, ca Eugen Ionescu si ca Emil Cioran (o dovedeste romanul ei politic "Mots mot", ramas inedit pana anul trecut, cand a fost tradus la Humanitas, sub titlul "Cuvantul din cuvinte"). A optat pentru alt drum, mai greu si mai primejdios: s-a dedicat patriei parasite, revenind in ea pe calea undelor, ca voce a adevarurilor inabusite de minciuna ideologica si teroare. Avea sa plateasca cel mai dureros pret pentru aceasta alegere: mama ei ramasa la Bucuresti, profesoara septuagenara Ecaterina Balacioiu, e arestata in 1958, santajata cu chemarea in tara a Monicai in schimbul eliberarii si, fiindca respinge orice pact cu tortionarii, i se refuza tratamentul medical. Consecinta - dupa doi ani moare in inchisoare (reconstituirea acestui asasinat poate fi citita in cartea Doinei Jela, "Aceasta dragoste care ne neaga"). Uciderea mamei - care va ramane pentru Monica o rana deschisa - o indarjeste in demascarea de la microfon a crimelor si terorii instaurate de dictatura comunista condusa de Gheorghiu-Dej si apoi, din 1965, de sotii Ceausescu. Timp de trei decenii, de la microfonul Europei Libere, fara sa-si paraseasca marea pasiune pentru literatura, ne-a comentat, cu o sagacitate si subtilitate care faceau din ea criticul literar cu cea mai mare audienta din Romania, nu doar aparitiile e