Alpinişti din toată lumea, printre care şi românul Ticu Lăcătuşu, sunt blocaţi în Munţii Himalaya sub pază armată pentru a lăsa loc flăcării olimpice. Sursa: ReutersSursa: ReutersSursa: Reuters
1 /.
Constantin (Ticu) Lăcătuşu se află în Nepal, la poalele Everestului, şi este blocat de câteva zile la peste 5.000 de metri altitudine, într-o tabără cu 200 de alpinişti din toată lumea, păzit de militarii armatei nepaleze şi fără acces la mijloace de comunicaţie.
Alpiniştilor li s-a interzis orice formă de comunicare cu exteriorul până când flacăra olimpică nu coboară de pe cel mai înalt vârf din lume, iar unul dintre ei - american - a fost trimis acasă, cu escortă militară, deoarece avea la el un banner pro-Tibet.
EVZ a reuşit să stabilească contactul cu alpinistul român care povesteşte prin ce trec cei peste 200 de „căţărători“ şi tot atâţia şerpaşi, cine sunt militarii care-i păzesc şi care sunt problemele pe care le au, în „blocada“ olimpică care a pus Himalaya „sub sechestru“.
Ticu Lăcătuşu se află într-o expediţ ie pentru cucerirea Vârfului Lhotse (Nepal, 8.516 m), al patrulea ca altitudine din lume, după Everest, K2 şi Kangchenjunga.
„Nu doar Zeii, ci şi armata e cu noi“
Tabăra de bază, 5.200 metri, 18 aprilie.„Un călugăr budist, adus de la mănăstirea din Pangboche, oficiază bine-cunoscuta ceremonie Puja, obligatorie înaintea începerii ascensiunii. Incantaţiile budiste monosilabice specifice acestui ritual religios au reuşit să obţină bunăvoinţa zeilor Himalayei. Putem începe ascensiunea! Dar nu doar Zeii, ci şi armata e cu noi! Cea nepaleză. 16 membri ai trupelor de elită, conduşi de un maior, foşti luptători în fosta Iugoslavie, Irak sau Afganistan. Patru dintre ei au urcat Everestul acum câţiva ani, expediţie militară nepalezo-indiană.
Misiunea armatei: să-i supravegh