Indiferent de resorturile care le-au provocat, discutiile organizate in ultima perioada asupra starii dezastruoase a urbanismului in Romania au fost, in principiu, binevenite, dar rezultatele lor sunt, din pacate, nesemnificative. Intr-adevar, ca si pana acum, printre altele, nu reusim sa facem sa se inteleaga un lucru esential: urbanismul ca "arta si stiinta" a amenajarii localitatilor ramane, in sine, o opera de laborator, in absenta unor instrumente eficiente de operationalizare a sa la nivelul realitatilor concrete. Rolul principal revine, in acest sens, unei legislatii adecvate, construite coerent intr-un drept al urbanismului, cu principii si concepte specifice promovate ca atare. Fara indoiala, un asemenea obiectiv nu poate fi atins prin solutii precum intoarcerea la regulamente de alinieri din timpul lui Al.I. Cuza sau insailari stangace de genul "cumulului legislatiei din domeniu", sub titlul pretentios (si fara nicio acoperire de continut) de "cod al amenajarii teritoriului, al urbanismului, al constructiei", mai ales dupa nefericita experienta de acest gen a "normelor metodologice" din materia constructiilor, de acum cativa ani. De altfel, o serie de expertize internationale de prestigiu au avertizat deja ca asemenea initiative temerare, derulate fara participarea specialistilor, in principal a juristilor, nu fac decat sa decredibilizeze orice demers in materie. Ar trebui pornit, desigur, de la intelegerea corecta a unor notiuni fundamentale in materie, precum delimitarile, specificul si conexiunile dintre cele trei, conceptele definitorii, instrumentele de planificare si gestiune urbana si mijloacele juridice aferente si altele. Din aceasta perspectiva s-ar impune, mai intai, o evaluare realista a stadiului la care ne aflam. Dupa intarzierea notabila de ordin istoric in raport cu Occidentul, au urmat deformarile perioadei comuniste si inconsecventele tran