Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţăndărică, în turneu armânesc

Publicat in Jurnalul, marți 29 aprilie 2008 ·

După trei ani de concerte prin străinătate, Ovidiu Lipan Ţăndărică revine pe scenele româneşti cu un turneu alături de cei de la Balkano şi Stelu Enache.

Toboşar al grupului Phoenix, unul dintre artiştii români care a adunat tot ceea ce ţine de muzica greu de catalogat, dar cu influenţe vădite din muzica diferitor popoare, Ovidiu Lipan Ţăndărică a ştiut că menirea lui în viaţă este muzica. Fiecare melodie reprezintă o părticică din sufletul său. În ultimii ani s-a consacrat experimentelor muzicale speciale, drept urmare, după "Visul Toboşarului”, "Renaşterea”, "Aniversare”, a apărut un album care a exploatat teme folclorice româneşti sau slave, "Bachita”, la care a colaborat cu fanfara 10 Prăjini, dar şi cu Stelu Enache, solist aromân apreciat. Orchestraţiile i-au aparţinut întotdeauna lui Ţăndărică, reuşind să ne descopere o lume muzicală pe care nu ne-am fi imaginat-o.

CONCERTE. Cel mai bun baterist român al tuturor timpurilor nu stă mai deloc degeaba.

A lansat anul trecut "Iskender - Alexandru Cel Mare”, de aceea cîntecul Iskander, care a dat titlul albumului are un intro aromân şi text românesc. Ţăndărică şi Stelu Enache neaflîndu-se la prima colaborare. Ei au mai înregistrat împreună albumul "Bachita”, ieşit pe piaţă în 2004. În proiectul "Iskender”, ei s-au gîndit să-l atragă şi pe Gheorghe Zamfir cu naiul său, care a acceptat propunerea fără să stea pe gînduri. Acum, pentru că se apropie sfintele sărbători de Paşti, cunoscutul toboşar a avut ideea de a organiza un turneu. Este vorba despre cîteva concerte marca Ovidiu Lipan Ţăndărică, alături de Fanfara 10 prăjini, Stelu Enache şi trupa Balkano, plus un buzukia din Grecia. În concert vor fi ascultate melodii tradiţionale aromâne, de dragoste, din perioade diferite, aranjate şi reorchestrate de către Ovidiu Lipan Ţăndărică. "În deschiderea concertului îl avem ca şi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum 48 minute
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Zelenski merge în Germania pentru a-şi mobiliza aliaţii înainte de începerea mandatului lui Trump

News.ro acum 2 ore
Volodimir Zelenski se întâlneşte joi în Germania cu aliaţii Ucrainei sub egida Statelor Unite pentru a discuta despre ajutorul militar al acestora, cu unsprezece zile înainte de începerea mandatului lui Donald Trump, care şi-a exprimat scepticismul

Virusul HMPV din China, confirmat în România. Primul caz de îmbolnăvire s-a înregistrat la o femeie care nu a călătorit în străinătate

HotNews acum o ora
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani, potrivit News.ro. Pacienta, în vâ

Poşta Română începe în 9 ianuarie distribuirea pensiilor / Zilnic, peste 14.000 de angajaţi vor fi mobilizaţi în acest proces

News.ro acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că va demara distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie începând cu data de 9 ianuarie 2025, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. ”Ech

Sindicatele cer majorări salariale Proteste în sistemul de apărare și ordine publică pe 17 ianuarie

Ziua Constanta acum 30 minute
Polițiștii, jandarmii și militarii protestează pentru drepturi salariale egale pe 17 ianuarie 2025, între orele 12.00 – 16.00. Organizațiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, declanșează acțiuni de protest co

Politico, după stabilirea datei alegerilor prezidenţiale în România: „Există riscul ca rezultatul să fie similar”

Adevarul acum 45 minute
Dacă nu va fi interzis, ultranaţionalistul Călin Georgescu pare foarte bine plasat în cursa pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale care se vor relua în luna mai, a scris miercuri seara publicația Politico.

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 12 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 9 ianuarie, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 30 minute
Sfantul Polieuct a fost ostas in armata romana si a trait in secolul al III lea, in vremea imparatilor Deciu si Valerian. Nerah, prietenul cel mai bun al lui Polieuct, era crestin si ajunge sa fie cuprins de intristare pentru ca isi stia prietenul o

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum 10 ore
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

Vremea

București
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

7°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

3°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°