Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Previziuni pentru un euro mai slab

Publicat in GAZETA de SUD, marți 29 aprilie 2008 ·

Specialiştii BNR anticipează că moneda europeană se va stabiliza în jurul cotaţiilor actuale, inflaţia va scădea la vară, creditele de consum se limitează, perioada aceasta fiind propice depunerii economiilor în bănci.Cei care au credite în euro sunt cu ochii pe cotaţia monedei europene în apropierea datei de plată a ratelor. La fel procedează şi firmele care au relaţii comerciale peste graniţă. Fie că este vorba despre importatori, fie că sunt exportatori, orice variaţii ale cursului leu/euro au devenit deosebit de importante pentru companii. Fluctuaţiile din ultima perioadă ale monedei europene în raport cu leul au fost în favoarea persoanelor cu credite în moneda europeană, dar şi în cea a importatorilor. Această valută a scăzut destul de mult, săptămâna trecută, la minimul de 3,5614 lei pentru un euro înregistrat joi, pentru a se aprecia uşor la 3,6055 lei după şedinţa de vineri a Băncii Naţionale a României (BNR).

Un leu mai tare Analiştii anticipează că euro se va menţine anul acesta în jurul valorii de 3,56 lei şi că moneda naţională se va întări de acum încolo. Valutele speculative au împins euro în sus, în primele luni ale anului, dar în aprilie, piaţa s-a reglat, iar cotaţia leu/euro este mai aproape de realitate. Atunci când speculanţii retrag milioane de euro din băncile noastre, moneda europeană creşte, iar când e infuzie de euro din exterior, atunci valuta se depreciază în raport cu leul. „A fost o presiune pe piaţa valutară, dar acum leul îşi revine. Cotaţiile din ultimele zile sunt foarte aproape de realitate şi vom avea un leu mai tare de acum înainte, în special la vară. Moneda naţională va avea această tendinţă de apreciere în raport cu euro până în 2014, când se va trece la moneda europeană“, a menţionat directorul sucursalei doljene a BNR, Gheorghe Gherghinescu.

Credite mai puţine De când BNR a majorat succesiv dobânda de politic

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 2 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 3 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 2 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 4 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 4 ore
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°