Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turismul românesc a mai pierdut o bătălie

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 29 aprilie 2008 ·

Aproape toate cele 30 de hoteluri cu program permanent de pe litoralul românesc si-au aşteptat în van turiştii în perioada Sărbătorilor de Paşte.

Hotelierii au mai lăsat din preţ, au pregătit surprize, excursii pe litoral, plimbări cu vaporaşul, s-au deschis cluburi şi discoteci. Degeaba.

Au fost abia în jur de 1.000 de temerari: câţiva la hotel Iaki din Mamaia, ceva mai mulţi la Hotel Europa din Eforie şi mai puţini la President din Mangalia. Ei au plătit între 500 şi 700 de lei pentru un pachet cu patru nopţi, incluzând toate facilităţile (inclusiv SPA, tratamente de întreţinere şi înfrumuseţare).

De la Mamaia la Albena

Românii au preferat litoralul bulgă resc pentru că este mai ieftin, serviciile sunt mai bune, iar temperaturile au fost ceva mai ridicate.

Mulţi dintre cei care îşi luaseră bilet la Mamaia sau la Mangalia şi-au făcut bagajele şi au trecut la bulgari. Aici au plătit 32 de euro pe zi (aproape 120 de lei) la hotel de patru stele, în sistem all inclusive, după cum ne-a informat directorul de vânzări din staţiunea Albena, Ion Bondar. Managerul Hotelului Dobrogea din Albena, Vilyana Velikova, spune, la rândul ei, că, de trei ani, de toate sărbătorile religioase şi de revelion, unitatea este plină cu turişti din România.

Leul, cotat la casele de schimb

Numai în Albena au fost făcute rezervări pentru 5.300 de turişti din România în cele 12 hoteluri de patru stele deschise special pentru români. Alţi aproape 4.000 de români au luat bilete pentru Nisipurile de Aur.

Gazdele de pe litoralul bulgar chiar s-au pregătit pentru această ocazie: au angajat animatori vorbitori de limba română, cântăreţi din România şi oameni îmbrăcaţi în costume de iepuraşi care au dat cadouri copiilor. Pentru credincioşi, au fost pregătite autocare care i-au dus la mănăstirile din a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 4 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 9 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°