Dacă eşti în căutarea chintesenţei acelei lumi unice, care este Grecia, atunci Paştile pe înălţimile Muntelui Olimp pot fi o trăire incomparabilă.
Dacă eşti în căutarea chintesenţei acelei lumi unice, care este Grecia, atunci Paştile pe înălţimile Muntelui Olimp pot fi o trăire incomparabilă.
Este una dintre ţările în care ortodoxia îşi are înfipte rădăcinile profund, precum măslinii în stîncă ori în solul arid, roşiatic. Dar este, în acelaşi timp, tărîmul unde vechii zei îţi pot ieşi oricînd înainte, din umbra unui nor ori din unda apei. Olimpul – cu cele trei vîrfuri ale sale: Mytikos (cel mai înalt), Skolio şi Stefani (cunoscut drept “Tronul lui Zeus”) – a avut dintotdeauna o încărcătură spirituală de care şi-au dat seama şi vechii greci atunci cînd au imaginat cetatea zeilor lor acolo. În primele secole ale creştinătăţii, aura muntelui i-a atras pe schimnici, care s-au nevoit în pădurile şi peşterile lui. Urmele lor sînt pretutindeni, azi. În veacul al XV-lea, cînd umbla pe pămînt Sfîntul Dionisos Olimpianul, legendele despre sihaştrii din vechime treceau dintr-o parte în alta a muntelui, o dată cu călătorii de pe potecile înguste. Astăzi, alţi pelerini, veniţi din patru zări, urcă spre Mănăstirea Sfîntului Dionisos, cu speranţa mîntuirii.
SÎMBĂTĂ LA AMIAZĂ. Mănăstirea Dionisos Olimpianul, situată pe munte, mai sus de orăşelul Litochoro din Pieria, pare pustie. Curată, luminoasă. Păşind dincolo de poartă, ai impresia că intri sub o cupolă. Biserica, pregătită de sărbătoare, cu frunze de laur acoperindu-i dalele, te primeşte tăcută, să te închini la icoane, să săruţi mîna mumificată a protectorului ei. Duhul sfîntului te însoţeşte pretutindeni. Doar el. Abia la plecare colţul perdelei de la o fereastră a chiliilor se ridică şi un ochi scrutător te ţintuieşte pe tine, tulburătorul de linişti. O clipă numai…
N
