Soarta micului acţionar este prima diferenţă care ne arată ce fel de capitalism avem în România. Programul de privatizare în masă a creat brusc milioane de acţionari. Oameni care nu avuseseră înainte nici măcar un cont deschis la o bancă deveniseră peste noapte acţionari. Împărţirea în acest fel a avuţiei nu i-a ajutat prea mult, nu le-a schimbat nivelul de trai. Curând după aceea a început concentrarea acţiunilor. Preţurile acţiunilor vândute la bursa cr

Soarta micului acţionar este prima diferenţă care ne arată ce fel de capitalism avem în România.

Programul de privatizare în masă a creat brusc milioane de acţionari. Oameni care nu avuseseră înainte nici măcar un cont deschis la o bancă deveniseră peste noapte acţionari. Împărţirea în acest fel a avuţiei nu i-a ajutat prea mult, nu le-a schimbat nivelul de trai.

Curând după aceea a început concentrarea acţiunilor. Preţurile acţiunilor vândute la bursa creată la mijlocul deceniului trecut erau scăzute. Motivele erau slaba performanţă economică, managementul defectuos (care nu se schimbase cu nimic prin modificarea acţionariatului), politicile guvernamentale prea puţin orientate spre o economie de piaţă. Rând pe rând, companiile privatizate prin cupoane au început să dispară de pe piaţa de capital; de la fostele Agromecuri, cumpărate de cei care conduseseră înainte CAP-urile, până la companii cumpărate de firme străine (cum ar fi Lafarge-Romcim).

Micii acţionari rămâneau captivi în aceste societăţi, la discreţia majoritarului. Personal, nu cunosc cazuri în care majoritarul să fi fost corect cu acţionarii minoritari, să nu încerce să le diminueze ponderea prin diferite tertipuri sau să nu fi scos profiturile din societate către o altă companie pe care o deţinea în totalitate. Vina aparţine şi legislaţiei deficitare