Foşti angajaţi ai Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB), care au pus plăcuţele bilingve pe clădire, reclamă excluderea lor din instituţie. Lectorii clujeni Peter Hantz şi Lehel Kovacs au
Foşti angajaţi ai Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB), care au pus plăcuţele bilingve pe clădire, reclamă excluderea lor din instituţie. Lectorii clujeni Peter Hantz şi Lehel Kovacs au anunţat, ieri, că vor acţiona în judecată statul român la CEDO, pentru a fi reangajaţi. Cele două cadre didactice au fost concediate în noiembrie 2006, după o suită de manifestări îndreptate împotriva conducerii instituţiei, care au culminat cu tentativa de montare de plăcuţe bilingve în universitate.
Fostul ministru al justiţiei din Ungaria îi apără
Reclamanţii vor fi reprezentaţi la CEDO de avocatul Albert Takacs, fost ministru al justiţiei în Ungaria, a precizat Peter Hantz. Contestaţiile concedierii au fost respinse succesiv de Tribunalul Cluj, apoi irevocabil de Curtea de Apel din Cluj, respectiv din Alba. "Nu am primit încă motivaţia sentinţei finale, dar în motivaţia Tribunalului Cluj am fost găsit vinovat ca autor moral, chiar dacă nu am participat efectiv la montarea de plăcuţe bilingve în interiorul universităţii, activitate la care a participat doar Hantz", a declarat Lehel Kovacs.