- Cultural - nr. 84 / 30 Aprilie, 2008 Nu intamplator, autorul acestei carti este libanezul Kahlil Gibran, poet, filozof si artist de geniu, nascut in 1883, la Basharri, in Liban. Primele notiuni de religie crestina in limbile siriana si araba le-a primit de la un calugar. In 1885 a emigrat in America, la Boston, unde si-a continuat educatia, intr-o scoala de emigranti. Acolo l-a cunoscut pe fotograful Fred Holland Day, care i-a dat lectii de desen si pictura. Acolo a studiat arta fotografica, literatura araba, engleza si franceza. In 1908 pleaca la Paris, unde studiaza, timp de doi ani, artele plastice. Aici ii cunoaste pe Rodin, Debussy si Maeterlinek. Intors in America, Gibran a continuat sa picteze, sa scrie si sa publice intr-un ritm sustinut. In 1920, impreuna cu o pleiada de scriitori, a fondat, la New York, Societatea literara "al Rabita al-Qalcemiyya", care va juca un rol hotarator in renasterea literaturii arabe. Gibran s-a stins din viata in 1931, lasand in urma o opera tradusa in peste 20 de limbi, iar picturile si fotografiile sale sunt expuse in galerii celebre din lume. Cele mai importante scrieri ale lui Gibran sunt: "Aripi frante" _ 1912, "Nebunul" _ 1918, "Deschizatorul de drumuri" _ 1920, "Profetul" _ 1920, "Iisus, Fiul Omului" _ 1928, "Gradina Profetului" _ 1933. "Iisus, Fiul Omului" este o adevarata fresca a vietii lui Iisus, vazuta prin ochii celor care L-au cunoscut, L-au iubit si L-au tradat, filtrata prin splendoarea scrierii lui Kahlil Gibran. Iisus - omul, cel mai mare intelept al omenirii, dar si cel mai mare umanist al planetei, intelepciunea sa si faptele sale umane trebuiau sa ramana originale si imaculate si nu incorsetate de mitic, precum reiese din multe relatari ale celor care l-au cunoscut. Nimeni, pana la el, nu a adus atatea servicii umanitatii, prin faptele sale marete puse in slujba pacii, a binelui, a nonviolentei. Nimeni