SCUMP. Fotografiile chinezului sunt evaluate la 8.000 de dolari bucata INGENIOS. Li Wei imbina cascadoria cu arta fotografica si iluzia optica Incredibil. Un artist chinez se imortalizeaza pe pelicula in timp ce se prabuseste de pe zgarie-nori sau se infige cu capul in asfalt
Alina Creanga
Dornic sa socheze cu orice pret, artistul chinez Li Wei a inventat un gen de arta care, de cele mai multe ori, le da fiori reci privitorilor lui. In plus, artistul isi pune zilnic viata in pericol doar pentru a reusi sa faca niste poze iesite din comun, evaluate de cunoscatori la 8.000 de dolari bucata. Combinand cascadoria cu arta fotografica si iluzia optica creata de un ingenios sistem de oglinzi, Li se surprinde pe pelicula, in timp ce se prabuseste in gol de pe zgarie-nori ori se infige cu capul in asfalt sau nisip.
Suspendat de cabluri
"Munca si experienta mea artistica se caracterizeaza prin unicitate. Limbajul meu artistic este universal si trateaza teme legate de viata politica si sociala contemporana cu ajutorul unor simboluri care pot fi pretutindeni in lume", explica artistul de 37 de ani, originar din Beijing. "Folosesc o oglinda mare, cu o gaura in mijloc prin care pot sa imi strecor capul si gatul, apoi imi proiectez imaginea pe diferite monumente arhitectonice", adauga Li, ale carui opere de arta sunt admirate in Italia, Spania, Coreea si Statele Unite. Chiar daca marturiseste faptul ca recurge adesea la mici artificii pentru a obtine efectul dorit, chinezul recunoaste ca experimentele la care se supune sunt deosebit de periculoase. "Obisnuiesc sa ma suspend la mare inaltime cu ajutorul unor cabluri din otel, iar oamenii care ma privesc ingheata de frica. Si mie imi este teama, dar nu as renunta la arta mea pentru nimic in lume", spune Li Wei.
@N_P