Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un sfert dintre agricultori au primit subvenţiile UE pentru anul trecut

Publicat in Adevarul, miercuri 30 aprilie 2008 ·

Valoarea totală a plăţilor efectuate de APIA s-a ridicat la peste 62 de milioane de euro Aproape 320.000 de fermieri au primit până în prezent subvenţia UE la hectar aferentă anului

Valoarea totală a plăţilor efectuate de APIA s-a ridicat la peste 62 de milioane de euro

Aproape 320.000 de fermieri au primit până în prezent subvenţia UE la hectar aferentă anului trecut, reprezentând peste 25% din numărul total de agricultori care au solicitat acest sprijin. Cele mai multe plăţi au fost realizate în judeţele Vaslui, Neamţ, Botoşani şi Teleorman.

"Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat până în prezent plăţi pe suprafaţă aferente anului 2007 în valoare totală de 62,64 milioane de euro pentru aproximativ 317.000 de fermieri.

Din această sumă, 39,17 milioane euro reprezintă sprijin financiar din Fondul European de Garantare în Agricultură, 9,87 milioane euro din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi 13,58 milioane euro de la bugetul naţional - Plăţi Naţionale Directe Complementare", se arată într-un comunicat al APIA.

Totodată, instituţia a solicitat Ministerului Agriculturii fonduri de aproape 4,5 milioane euro pentru efectuarea plăţilor pentru încă 19.411 fermieri.

Acordarea plăţilor, finalizată la sfârşitul lui mai

Acordarea subvenţiilor aferente anului trecut a fost iniţiată la începutul lunii aprilie, iar judeţele în care au fost realizate cele mai multe plăţi până în prezent sunt Vaslui (23.000 de fermieri), Neamţ (15.000), Botoşani şi Teleorman (aproximativ 14.000). "APIA continuă să autorizeze şi să efectueze plăţile într-un ritm susţinut, chiar dacă am trecut prin perioada Sărbătorilor de Paşti.

Specialiştii noştri au finalizat controale, au autorizat dosare şi au eliberat ordine de plată, astfel încât să ne menţinem în grafic şi să ne respectăm angajamentul de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la un azil de bătrâni din China – 20 de persoane au murit / Cauza, investigată

News.ro acum o ora
Douăzeci de persoane au fost ucise într-un incendiu la un azil de bătrâni din nordul Chinei, a raportat miercuri agenţia de presă de stat Xinhua, fără a detalia cauza incendiului, transmite Reuters. Incendiul a avut loc în oraşul Chengde din provinc

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 10 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Tragedie în Republica Dominicană! Cel puţin 15 persoane au murit şi peste 100 au fost rănite, după ce acoperişul unui club de noapte s-a prăbușit. Un celebru artist, printre victime

Cancan acum 9 ore
Tragedie fără margini în Republica Dominicană! Cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost transferate la spital după ce acoperișul unui club de noapte s-a prăbușit marți, 8 aprilie, în Republica Dominicană. Potrivit presei străine, nenoroci

UPDATE - Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte/ Reacţia lui Nicuşor Dan

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 8 ore
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 11 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

VIDEO Bolojan: Toate datele care au fost la dispoziția CSAT privind alegerile de anul trecut au fost desecretizate

HotNews acum 14 ore
Toate datele care au fost la dispoziția Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) privind alegerile prezidențiale de anul trecut au fost desecretizate, a declarat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă la

Crucea de 7 tone de pe turla mare a Catedralei Naționale a fost montată astăzi

Libertatea acum 12 ore
Catedrala Națională are de astăzi, 8 aprilie, o cruce de 7 tone. Înaltă de șapte metri, crucea a fost montată pe turla mare cu o macara.

Fostul portar brazilian Manga, care apăra fără mănuşi, a murit la 87 de ani

News.ro acum 11 ore
Fostul portar Manga, care a fost titular cu Brazilia la Cupa Mondială din 1966 şi s-a remarcat pentru că juca fără mănuşi, a murit la vârsta de 87 de ani, marţi, la Rio de Janeiro, a anunţat fostul său club Botafogo. „Cu imensă tristeţe anunţăm moar

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 10 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mie.

1°/14°
joi

2°/14°
vin.

-0°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

1°/11°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

2°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/14°
joi

3°/11°
vin.

0°/13°
sâm.

8°/13°