Se decernează postului Realitatea TV, ca recunoaştere a contribuţiei sale decisive în abolirea celor şapte ani de-acasă.

Şi acum, explicaţii. În toamna lui 2006, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu au fost întrerupţi din discuţia pe care o purtau „Altfel“ pentru ca un reporter trimis la Aeroportul „Henri Coandă“ să anunţe că se pregătesc să aterizeze „galacticii“. Săptămâna trecută, aceiaşi Gabriel Liiceanu şi Emil Hurezeanu au fost întrerupţi din evocarea Monicăi Lovinescu pentru o intervenţie a candidatului la primărie Sorin Oprescu. În ambele cazuri, întreruperea s-a făcut neprevenitor, brutal, fără scuze, în numele priorităţii pe care o are ştirea fierbinte. Vorbitorilor li s-a tăiat macaroana ca unor elevi care bat câmpii fiindcă au venit cu lecţia neînvăţată. Amatorii de fantezii conspiraţioniste ar putea conchide că Realitatea TV şi-a propus cu orice preţ să-l irite pe Gabriel Liiceanu. Nu e aşa. Cele două episoade dovedesc alte lucruri: în primul rând, o indiferenţă crasă faţă de timpul liber, disponibilitatea şi imaginea publică a invitaţilor, oricum s-ar numi ei. În al doilea rând, o tendinţă vinovată de-a răsturna ordinea normală a valorilor. Când Sorin Oprescu o dislocă pe Monica Lovinescu e limpede că vorbim de o lume prost aşezată sau măsluită până în străfunduri.

Miercurea trecută, m-am convins pe propria piele că logica bunului-simţ nu găseşte ecou la Realitatea TV. Am descoperit totodată că umilirea invitatului se poate face nu doar pe ecran, ci şi în culise. Ce s-a întâmplat? Producătoarea Cristina Niţescu (sper că am reţinut corect) m-a invitat la „Fabrica“ Realităţii TV pentru o discuţie cu Liana Pătraş despre Orhan Pamuk. Cum de la o vreme îmi triez apariţiile TV şi refuz mult mai mult decât accept, am vrut să declin şi această invitaţie. Producătoarea a insistat, mi-a amintit că o refuzasem deja de două ori şi până la urmă m