Atacantul brazilian a avut o perioadă de glorie, când era unul dintre cei mai periculoşi atacanţi ai lumii, fiind recompensat cu „Gheata de Aur“, după care a urmat declinul, devenind dependent de cocaină, în încercarea de a trece peste depresia provocată de divorţ. Fotbalistul brazilian Mario Jardel, care are 34 de ani, a recunoscut că se droghează, însă susţine că se străduieşte să scape de viciul care i-a afectat cariera şi că vrea să revină pe teren, la un club din ţara sa natală. Fostul câştigător al „Ghetei de Aur“ a dezvăluit că se droghează de mulţi ani, din cauza anturajului şi a depresiei pricinuite de divorţ, însă a renunţat la acest viciu de două luni. „La început a fost anturajul, apoi, cu o succesiune rapidă, au venit divorţul, dezamăgirea şi drogurile. Din păcate, nu e vorba de un viciu trecător, e o problemă pe care o am de ani buni şi nu sunt sigur că nu aş repeta asta, chiar dacă de două luni reuşesc să stau departe“, a spus Mario Jardel.
„Mulţi fotbalişti consumă droguri“ Mario Jardel a precizat că a consumat numai cocaină. Brazilianul a dezvăluit că nu e singurul fotbalist care s-a drogat, însă a refuzat să precizeze numele altor jucători împătimiţi de stupefiante. „Am consumat un singur drog: cocaină. Nu mă drogam în timpul sezonului, ci doar în vacanţe. Să ştiţi, nu sunt singurul. Mulţi fotbalişti au problema asta, dar nu vreau să vorbesc despre acest lucru“, a mai spus Jardel. Afirmaţiile brazilianului au acoperire în realitate, chiar şi atacantul român Adrian Mutu fiind, în perioada când evolua la Chelsea Londra, dependent de acelaşi drog.
„Filmul“ s-a rupt în 2003 Mario Jardel Almeida Ribeiro a avut, timp de mulţi ani, o carieră impresionantă. A debutat în fotbalul profesionist în 1990, la Vasco da Gama, pentru care a marcat de 22 de ori în 39 de partide. Şi-a îmbunătăţit procentajul între 1995 şi 1996, când a reuşit să înscrie