Cercetătorii americani ar putea învinge teribila maladie SIDA cu ajutorul unei proteine din organismul uman Cercetătorii americani au făcut o descoperire care ar putea revoluţiona
Cercetătorii americani ar putea învinge teribila maladie SIDA cu ajutorul unei proteine din organismul uman
Cercetătorii americani au făcut o descoperire care ar putea revoluţiona medicina. Este vorba de un posibil tratament pentru HIV, una dintre cele mai cumplite maladii apărute în secolul XX. Soluţia propusă de specialiştii Institutului Naţional American pentru Cercetarea Genomului Uman este o proteină produsă de organismul uman, ITK, care poate distruge retrovirusul responsabil pentru producerea infecţiei. Descoperirea deschide calea pentru noi terapii potenţiale.
Virusul imunodeficienţei umane (HIV) s-a dovedit până în prezent foarte rezistent în faţa substanţelor antiretrovirale, deoarece este capabil de mutaţii genetice multiple. De aceea, specialiştii au decis să "atace" virusul pe un nou front, şi anume prin dezvoltarea unor medicamente care să aibă ca ţintă proteinele existente în celulele umane, ce sunt mai puţin expuse riscului de a suferi mutaţii genetice, în comparaţie cu proteinele virale.
Astfel, cercetătorii au reuşit să blocheze infectarea unui ţesut prin dezactivarea proteinei ITK, prezentă în limfocite. Dacă această proteină nu este activă, retrovirusul care produce SIDA nu mai poate utiliza cu eficacitate limfocitele pentru a se reproduce, ceea ce ar putea bloca propagarea maladiei.
"Descoperirea unei ţinte celulare umane care poate fi dezactivată şi care în acelaşi timp poate bloca infectarea constituie un concept inovator şi deschide calea pentru noi terapii potenţiale", a precizat dr. Eric D. Green, directorul ştiinţific al Institutului pentru Cercetarea Genomului Uman.
Maladie cu simptome de gripă
Prima izolare a virus