Digitalitatea devine din ce in ce mai amenintatoare pentru fiinta umana. Mai exact pentru ceea ce a mai ramas din ea. "Monstrul mecanic" (Ernesto Sabato), pe care majoritatea filmelor science-fiction din ultimele decenii l-au anticipat cu o limpiditate ce-ti cam face parul maciuca, a devenit deja fapt de universalitate consumat si trecut la index. Societatea tehnolatra este pe punctul de a se prabusi, in interiorul Metropolisului dezvoltindu-se acum, odata cu taierea panglicii rosii a postumanitatii, un nou Zeitgeist, noi configuratii ideologice bazate pe retusarea capitolelor teoretice la care extremele precedente au esuat. Romantismul, cu vizionarismul lui "anapoda", a batut moneda pe aceasta prabusire inca din fasa, iar stingistii lacanieni au teoretizat-o, fenomenologizat-o si au pus-o in abis de nenumarate ori. Dar nou-nascutul perspectivism, in speta digitocratia, pare a-si atinge zenitul calm si vorace pe muzica mirobolanta a unui patefon. Si parca din conul de umbra mai apare un robotel blazat invirtind o umbreluta marca IBM.
in tot acest peisaj, "misticismul" internautic al culturii corporatiste a generat si dospirea unui genotip de uz intern, citeodata reciclabil, si anume hommo corporatis, vesnicul functionar kafkian care indosariaza pina la abnegatie, supt de viata, intransigent, ingramadit intr-un birou obscur printre maldare de dosare si chitante, mai nou conectat la o retea de huburi cvasi-esoterice, executind, executind, executind... pina la profilarea unui hau bemolat (vezi Brasil si, intr-o simbologie expusa cu inteligenta si etica religioasa, mai toate videoclipurile U.N.K.L.E).
Pentru artistul conceptual Marjan Denkov, postumanitatea, voit redusa la relatia dintre individ si Progresul Capitalist, se traduce la nivelul imaginii, dialectic, printr-un birou devastat. Pharmacopoeia of codet data with self-awareness ( habar n-am c
