Armindeni - 1 mai este ziua lui Ieremia, care avea darul prorociei. În slavonă, era numită "Ieremiin? dini", iar prin românizare şi simplificare a devenit Armindeni. Despre obiceiurile mai degrabă păgâne legate de această zi vorbesc, între alţii, Alecu Russo, Ion Ghica, Dimitrie Pappasoglu, în Istoria fondării oraşului Bucureşti, Nicolae Vătămanu în Odinioară în Bucureşti şi Alexandru Predescu în evocările din Dâmboviţă, apă dulce... E obligatorie o ieşire în natura aflată într-un moment de maximă prospeţime şi însufleţire. "Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund", vorba poetului. Ciudat: s-ar zice că de 1 mai vremea e întotdeauna frumoasă: nimeni nu pomeneşte de vreun obstacol meteorologic, fie şi trecător, în calea petrecăreţilor.
Noaptea de dinainte este, în culturile germanice, "Noaptea Valpurgiei", în care se adună vrăjitoarele pe Muntele Brocken, din Harz. Goethe, în Faust I, dă modelul demonic al petrecerii, reluată cu ironie subţire de Thomas Mann, în Muntele vrăjit (cu Hans Castorp în rolul lui Faust) şi apoi de Bulgakov, în Maestrul şi Margareta.
Băneasa - Pe vremuri, la nord de Bucureşti se afla dumbrava Banului Dumitrache Ghica, lăsată moştenire doamnei sale, Băneasa. De Armindeni pădurea se umplea de boieri şi, "la o bătaie din palme se iveau de prin tufişuri robii cu feţele tuciurii şi cu zâmbetul de porunceală, purtând pe talgerele de aramă gustările pregătite din vreme" (N. Vătămanu). Zâmbetul de porunceală, multiplicat prin mijloace moderne, supravieţuieşte sărbătorii.
Herăstrău - apele Colentinei puneau cândva în mişcare, aici, un ferăstrău de tăiat lemnul, de unde numele "bălţii" şi al locului dimprejur. La sfârşiul secolului al XVIII-lea, venea să petreacă "la ferăstrău", în vegetaţia care, la început de mai e nehotărâtă între primăvară şi început de vară, Alexandru Vodă Ipsilanti. I s-a construit un c
