In Romania de astazi, in ciuda secularizarii galopante, se gasesc inca resurse importante de fervoare religioasa. Este un loc comun sa spui ca secularizarea inainteaza galopant in lumea in care traim. Si totusi, marile sarbatori crestine angreneaza inca surprinzator de multa lume. Am putut constata acest lucru si cu ocazia Pastelui din acest an. Am petrecut noaptea Invierii la manastirea Humor, intr-o curte arhiplina, dupa care, in zilele urmatoare, am luat la rind mai multe manastiri din nordul Moldovei, pe un traseu pe care il fac destul de des. De fiecare data am fost surprins de numarul incredibil de mare de oameni atrasi de lacasurile crestine. Si anul acesta a fost aglomeratie de-a dreptul. Desigur, lucrurile sint amestecate. Se poate vorbi de fervoare religioasa manifesta doar in cazul a putini. Multi merg la manastiri pentru a face turism, pentru a se odihni si recrea. In Moldova, manastirile sint principala atractie turistica, in afara de munti. Dar nu putem reduce totul la turism. De altfel, asa cum stie oricine care a vizitat manastirile in ultimii ani, oferta propriu-zis turistica a zonei ramine inca slaba. Au fost alocate fonduri pentru reabilitarea manastirilor, au aparut hoteluri si pensiuni moderne pentru aproape toate gusturile si buzunarele, dar drumurile au ramas destul de proaste (in special cele care leaga manastirile de drumul european) si, mai ales, optiunile pentru petrecerea timpului liber sint putine. Cine merge doar pentru odihna se simte bine. Cine merge si pentru distractie se plictiseste destul de repede. Probabil explicatia cea mai importanta pentru participarea masiva la sarbatorile crestine sta in faptul ca asistam la un comportament puternic ritualizat social. In conditiile in care lumea contemporana pune presiuni fantastice asupra familiei, a diverselor forme de agregare sociala, a timpului liber, a afectivitatii, sarbatorile religi