Pentru ei, onoare, jertfă, conştiinţă nu sunt simple noţiuni învăţate la istorie, în clasa a IV-a. Cu teama că oricând pot fi sfârtecaţi de obuze, au luptat pe front pentru români. Nu pentru bani, ci pentru patrie. Decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul“, în Craiova mai sunt în viaţă doar doi generali: Ciprian Gustav Marin şi Nicolesco Constantin.În pelerine albe, care le definesc rolul şi sacrificiul, cei doi ridică uşor mâinile la şapcă şi salută cu deferenţă: trece armata română. Îmbrăcaţi impecabil, ca orice militar disciplinat, sprijinindu-se de un baston încrustat sau de cotul unui camarad, ultimii generali craioveni rămaşi în viaţă privesc tricolorul, care-i însoţea odinioară pe câmpul de bătălie. Ei sunt cavalerii care au luptat la Bug şi Cotul Donului, la Stalingrad şi în Caucaz, la Iaşi şi Oarba de Mureş, pe Tisa şi în Munţii Tatra.
96 de ani de amintiri S-a născut în 1912. Paisprezece ani mai târziu, pe când intra la Liceul Militar din Craiova, Ciprian Gustav Marin nu-şi imagina că pe 1 august 1941 va trece Nistrul ca locotenent în armata română, cucerind apoi Odessa. În toamna aceluiaşi an, ajungea la vest de Dalnik. Şi acum îşi aminteşte iureşul şi momentele de groază de atunci: „Tancurile veneau cu toată viteza spre poziţia bateriei pe care o descoperiseră. L-am lovit pe cel din faţă, dar n-am avut timp să-l ochim pe al doilea, care s-a năpustit spre noi. Am fugit cu toţii vreo cincizeci de metri înapoi şi ne-am aruncat la pământ. Nevăzându-ne, tancul inamic a încercat să strivească tunurile. A renunţat repede, că era în pericol să se răstoarne din cauza săpăturii amplasamentelor. Atunci ne-am repezit la tunuri. Eu eram ochitor. Proiectilul a străbătut turela, smulgând-o. Mult mai la dreapta, la o margine de pădure, un tanc trăgea în noi. Îl vedeam ca-n palmă. Am întors un tun, am ochit şi l-am distrus. Au fost multe astfel de clipe, zile, săptă
