La un roman care produce o inventie omologata international, exista cincisprezece unguri care reusesc acest lucru si patru sute de germani. Aceasta este, cu aproximatie, valoarea productiei noastre intelectuale in domeniul tehnologic, cel mai strans corelat cu dezvoltarea economica. Doamna Ceausescu s-ar rasuci in mormant citind aceste cifre, ea, care in deceniul opt construia institute de inventica si ne trimitea de pe bancile scolii pe la cate olimpiade apuca, doar-doar om dobori recordurile planetare.
Cum putem rezolva aceasta problema, dat fiind ca discrepanta nu este data de resurse? Ungaria are doar cu o zecime mai multi tineri ca noi in educatia secundara, Germania tot cu atat mai multi in universitati. Nemtii au de cinci ori mai multe computere ca noi, dar ungurii numai o data si jumatate, ceea ce nu poate justifica de ce sunt de cinci ori peste noi la inventii si la publicatii in jurnale academice, desi noi avem impresia ca scriem mai bine in limbi internationale decat ei. Aceste exemple simple, datorate noii incercari a Bancii Mondiale de a monitoriza economia pe baza de cunoastere, care face in Europa obiectul ambitioasei Agende Lisabona, ne arata cat de departe este discutia despre reforma educatiei de la noi de obiectivele sale reale. Presedintele Basescu, sub influenta unui grup de reformatori radicali, este foarte critic fata de performanta sistemului, in vreme ce presedintele Emil Constantinescu, fost rector, este, dimpotriva, necritic, invocand niste indicatori de proces care nu spun nimic. Poate Romania sa aplice oricat reformele formale din procesul Bologna, asta nu e nici o garantie ca indicatorii Bancii Mondiale se vor modifica, dat fiind ca nu procentul de tineri inrolati in universitati si forma creditelor sunt responsabile de proasta noastra performanta. Exercitiile retorice pe tema educatiei par destinate mai mult electoratelor: st
